LIBRĂRII / ORAŞE UNDE SE POATE GĂSI CARTEA DE POEZII „…Şi nevăzuta mână scria/ aceleaşi cuvinte cu alb iar şi iar…” (Ed. Eikon, 2019, 20 lei)

Carte disponibilă la:

– târgurile de carte din toată țara (pret redus: 15 lei)

– LIBRĂRII / ORAŞE :

București – Libraria Mihai Eminescu, Librăria Libraria Sophia Bucuresti​ și Librăria Libraria Bizantina​ (ambele, str. Bibescu Vodă, în zona Unirii), Cărturești Verona (Magheru), Humanitas Kretulescu

Arad – Libraria Corina

Brașov – Libraria St. O. Iosif, Librăriile Ralu (Str. Mureșenilor)

Constanţa – Prăvălia cu cărţi, Librăria Dorian Gray

Cluj – Bookcorner Librarium, Libraria Universitatii

Iasi – Libraria Junimea, Libraria Casa Cartii, Libraria Tafrali, Libraria Esculap, Libraria Iulius Mall, Librariile nr. 3, 5, 12, 13, 19

ORADEA – Libraria Ratio et Revelatio – Str. Republicii nr. 22 + Libraria din Cetatea Oradei, Libr. Humanitas

PITESTI – Libraria Mihai Eminescu – Str. Victoriei nr. 89

TÂRGU MUREŞ : Librăria LIBRIS Eminescu, Strada 22 Decembrie 1989, nr. 26

Timişoara – Libraria Esotera (Str. Lucian Blaga)

COMENZI ONLINE:

Comandă directă prin curier, pt. toată ţara, la tel.: 021 348 14 74
sau http://www.librariaeikon.ro/index.php?id_product=660&controller=product

https://www.libris.ro/-si-nevazuta-mana-scria-aceleasi-cuvinte-cu-alb-EIK978-606-49-0037-1–p10903088.html 

https://www.emag.ro/si-nevazuta-mana-scria-aceleasi-cuvinte-cu-alb-iar-si-iar-alexandru-v-dan-9786064900371/pd/DBXHL5BBM/

https://www.domo.ro/carti/umbrele-transilvaniei-alexandru-v-dan-pMio6Mjwp-l/

https://www.librarie.net/p/362375/si-nevazuta-mana-scria-aceleasi-cuvinte-cu-alb-iar-si-iar

https://www.librariadelfin.ro/carte/si-nevazuta-mana-scria-aceleasi-cuvinte-cu-alb-iar-si-iar-alexandru-v-dan–i58627

https://www.librarultau.ro/carte/si-nevazuta-mana-scria-aceleasi-cuvinte-cu-alb-iar-si-iar–i81296

https://www.librariileonline.ro/carte/si-nevazuta-mana-scria-aceleasi-cuvinte-cu-alb-iar-si-iar–i81296

https://www.universulcartii.ro/carte/si-nevazuta-mana-scria-aceleasi-cuvinte-cu-alb-iar-si-iar–i81296

***

Considerente din partea cititorilor:


„O prospeţime şi, în acelaşi timp, un aer de mister în versuri”; „poezii care ating o coardă sensibilă”; „Am citit fugitiv şi parcă m-am simţit învăluită într-o stare euforică…”; „Versuri care au puterea de a sensibiliza cele mai preocupate inimi; le-am simţit pătrunzându-mi în suflet şi îmblânzindu-mi-l”.

„Treci prin toate stările de poezie, dar ai ajuns acolo unde picătura de apă cerșită de corăbier devine diamant.”

“Cartea pare ca închide în ea un suflet și, cum o atingi cu ochii și cu mintea, sufletul ți se deschide ca un prieten bun.”

„Cartea are început dar nicidecum sfârșit, întrucât, gustând nesățios din gândurile exprimate atât de frumos în versuri, constați că te îndrepți prea cu repeziciune spre un final care ar pune punct tuturor trăirilor experimentate odată cu citirea lor și, astfel, încetinești ritmul, încât fiecare slovă capătă noi valențe în sufletul tău. Mulțumesc că te-am descoperit și că sădești flori în suflet.”

„În România, izvorul poeziei încă n-a secat din oameni. Sunt foarte bucuros să am cartea dvs. Felicitări!”

Advertisements

Reteta sombrero (churros) sărat cu cașcaval

Ingrediente pentru 5-7 portii churros:
– 600ml apa
– 500g faina
– 2 oua (n-ar strica 3)
– 2 lingurite zahar
– 2 lingurite sare
– ulei pentru prajit (în care să plutească)
– cașcaval ras (nu prea puțin…)
Intr-o oala incapatoare punem apa la fiert si, imediat ce da in clocot, tragem oala de pe foc si punem treptat faina amestecata cu zaharul, sarea și cașcavalul ras. Amestecam bine bine (trebuie sa amestecati energic, pana se incorporeaza toata faina) si apoi punem ouale pe rand, amestecand bine dupa fiecare. Daca aluatul iese prea gros (se mai poate intampla, in functie de faina folosita), mai puneti 2-3 linguri de apa fierbinte si amestecati din nou. Punem aluatul intr-un pos si il spritam direct in uleiul incins. (Se pot și tăia viitoarele gogoșele, de grosimea unui deget). Prajim churros pe ambele parti, pana se rumenesc si apoi ii scoatem, folosind o paleta, si ii punem pe o farfurie tapetata cu servetele, care absorb excesul de ulei. Se mai pot săra, după gust.
Se consumă cu sos iute, de salsa 🙂

„Umbrele Transilvaniei”: POVEŞTILE DIN SPATELE POVEŞTILOR (II): Povestirea „CIOCNIREA LEGENDELOR”:

Aşezaţi-vă lângă un foc, luaţi o cană fierbinte de ceai sau de vin cu scorţişoară şi să continuăm cu „making of”-ul – documentaţii, istorii, curiozităţi, idei din spatele povestirilor din cartea asta a mea…

(Mai ales că până duminică inclusiv este deschis târgul de carte Gaudeamus Bucureşti, la Pavilonul expoziţional Romexpo – Cartea se mai găseşte la Standul Editurii Eikon, parter, stand nr. 17 – 15 lei).

– Vedeţi poza din stânga? A fost penultima copertă pe care mi-am dorit-o pentru carte, dar era mai greu de contractat şi apoi cea de acum (de Sorin Onisor) mi s-a părut mai interesantă. Am pus-o aici deoarece se potriveşte cel mai bine cu povestirea de faţă.

(De altfel, ilustratoarea face o treabă deosebită, a dat viaţă unor poveşti clasice: http://nevsepic.com.ua/art-i-risovanaya-grafika/page,8,4680-grand-collection-by-ruth-sanderson-460-rabot.html )

– Povestirea „Ciocnirea legendelor” este scrisă la persoana a II-a şi este gândită pentru a sugera interactivitatea, în genul jocurilor pe calculator…

– Am păstrat abordarea “omului tradiţional, “vechi”” din povestirea anterioară, însă acum este vorba de personaje mai medievale şi mai concrete, deoarece mă refer la o perioadă a istoriei (noastre) mai clară, deşi încă situată între real şi fantastic, între legendă şi realitate.

Dintotdeauna (aceasta e ultima povestire scrisă de mine) îmi dorisem să scriu ceva şi despre luptele din evul mediu (eventual din Transilvania, poate din Maramureş… dar nu mi s-a părut destul de interesant să fie vorba doar de o ilustrare a unui fapt istoric (şi între timp episodul luptei istorice l-am exploatat în “Stafia de la Borşa”, în care un înger nevăzut şi neauzit duce o anumită luptă…)

Aşadar, atunci când am dat peste legenda întemeierii Sucevei, una dintre cele mai inedite ale noastre, deoarece aici  intervin căpcăuni, mi s-a aprins o scânteie…

Dar parcă tot lipsea ceva. Cum să fac credibilă o legendă cu căpcăuni? Răspunsul mi-a venit la un moment dat: … Printr-o altă legendă! – cea a lui Negru Vodă (insuficient exploatată în literatură română, deşi nu este mai prejos decât mitul regelui Arthur, din Anglia)…

Deci să reluăm:

– am încercat, cât am putut de mult, să introduc cititorul într-un moment eroic al trecutului nostru, să-l pun în pielea personajului care se iniţiază prin luptă; luptă care – ajutată de fantasticul legendar – de fapt trimite la o pregătire a individului (din prezent…) în vederea întâmpinării unor pericole neobişnuite, peste puterile noastre – este o pregătire pentru evenimente(le) apocaliptice… Despre curaj, eroism şi sânge rece.

– am vrut să punctez ideea de legendă – pusesem şi o notă, dar am renunţat la ea, din Chesterton, în care el spunea ceva de genul că avem mai multe de învăţat de la legende decât din istorie.

– despre legenda întemeierii Sucevei, menţionată de Simion Florea Marian (Eu, la sfârşitul povestirilor mele unde a fost vorba evenimente istorice sau legende (nu toate sunt astfel), am pus la sfârşit câte o notă lămuritoare şi bibliografică): De curând am văzut o nouă ediţie a cărţii lui Simion Florea Marian în librării, unde s-a eliminat cuvântul “căpcăuni”, chiar dacă acesta apărea în mai multe locuri… Acum, eu am explicat, pe mine mă interesează trimiterile mele, pe care le-am schiţat mai sus, şi nu neapărat existenţa sau inexistenţa căpcăunilor.

Oricum, despre căpcăuni în România am întâlnit nişte linkuri suculente, precum acesta: http://www.povestisaschizene.ro/cetatea.html

– M-am bucurat că am putut scrie despre misterul lui Negru Vodă – şi al numelui Basarabilor… Am vrut să aduc o replică imaginii negative, de exemplu, a lui Vlad Ţepeş din filmul de Hollywood din 2014, “Dracula Untold”… 

– M-am bucurat, de asemenea, de blazonul stindardului care a rezultat în naraţiune: iniţial, ca să sugerez continuitatea românilor, mă gândisem să fie în blazon un cap de lup – dar era şi un pic banal, şi însuficient pentru gusturile mele: voiam şi o amintire romană, şi geneza în acelaşi timp etnică şi creştină a poporului nostru… Şi apoi, nu mai ţin minte cum, am dat peste un blazon (real!) puţin cunoscut, acela al Asăneştilor (primul imperiu român – mai exact, româno-bulgar, dar condus de români): două labe de lup (!) încrucişate în formă de “X” (care poate fi o trimitere la crucea în X a Sf. Andrei, creştinătorul românilor), toate acestea pe un fond de dungi galbene şi roşii (care simbolizează Imperiul Roman)… Poza se află aici, cu note suplimentare (în armorial scrie că este a “Regelui Valahiei”):

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=467533206741162&set=a.195642023930283.1073741826.100004534591686&type=3&theater

Despre Negru Vodă, Basarab şi Asăneşti, am reţinut aceste linkuri: http://tomoniu.sapte.ro/ntomoniu/tismana/basarabi/negru.htm https://sutsatadicraiova.wordpress.com/tag/imperiul-vlaho-bulgar/

– Alt aspect inedit: în povestire apare menţionat şi episodul istoric învăluit în mister al “focului grecesc” – “feu gregeois”, cum i se spunea, pe franceză. Din câte mai ţin minte acum, a existat această invenţie, care se materializa prin flăcări ce se puteau arunca la distanţă şi care nu puteau fi stinse cu apă. Arma asigura supremaţia pe mări şi numai Imperiul Bizantin deţinea secretul ei (se spunea că secretul ei fusese revelat de un înger pentru ca Împeriul să dăinuie şi că era interzis oricui să divulge secretul necreştinilor). Musulmanii nu ar fi reuşit niciodată să afle secretul…

Dar care poate fi legătura cu spaţiul românesc? Încă de pe vremea dacilor, la noi se găsea petrol în pământ, chiar la suprafaţă – “păcură”, de aici, denumirea de “păcurari”.

Mai mult decât atât: “… pétrole qu’il soit brut ou raffiné, ce qui le rapproche du napalm moderne. Les Byzantins ont un accès facile au pétrole brut grâce aux champs naturels de pétrole présents autour de la Mer Noire (celui de Tmoutarakan est mentionné par Constantin Porphyrogénète) ou à divers endroits dans le Moyen-Orient. Un des noms du feu grégeois est le « feu mède »”…

ÎN REST, AVENTURĂ….

#

https://alexandrudanromania.wordpress.com/2016/11/13/librarii-orase-unde-se-poate-gasi-cartea-umbrele-transilvaniei-nov-2016-154-pag-editura-eikon-20-lei/

23737575_864966053664540_1087067898207902753_o

„Umbrele Transilvaniei”: POVEŞTILE DIN SPATELE POVEŞTILOR – „OCHII HIMEREI”

Deşi s-a făcut un an de când a apărut cartea „Umbrele Transilvaniei”, m-am gândit să fac ceva nou, şi anume ceva gen „making of” sau documentaţii, istorii şi/sau idei din spatele acestor povestiri…

Mai ales că de mâine până duminică inclusiv va fi târgul de carte Gaudeamus Bucureşti, la Pavilonul expoziţional Romexpo (Cartea se mai găseşte la Standul Editurii Eikon, parter, stand nr. 17 – 15 lei)

„Ochii himerei” este prima povestire din carte şi a doua scrisă de mine. (Am ordonat povestirile în funcţie de perioada lor istorică probabilă.) Am scris-o în urma acceptării provocării din partea prietenului meu întru lucruri gotice Oliviu Craznic (provocare care de fapt a fost răspunsul lui la întrebarea pusă de mine, la modul simplu: „Despre ce să mai scriu?”). Punctul de pornire a fost, aşadar, ideea de a scrie un basm care să fie şi… SF.

Am văzut partea bună a acesei asocieri de idei. Amestecarea vechiului cu noul putea da o perspectivă postmodernă revigorantă. Mai ales că şi vechiul, şi noul, pot fi recreate. Postmodernismul ne indică noul ca fiind umorul-sarcasmul etc. Să-i spunem neseriozitatea de fond sau lipsa unei structuri de fond coerente.
Filonul pe care l-am identificat eu în ceea ce priveşte noul este autenticul încă negăsit sau neexploatat.

Deci avem, în povestire, ca idee, lupta omului cu ceea ce este negativ din modernism (în definitiv, Uitarea); ideea păcatului care vine prin simţuri (de la Ion Creangă mi-a plăcut şi am reţinut secvenţa cu cerbul din Harap Alb (a se vedea fraza esenţială citată din Creangă în povestire) – de unde Himera, cu ideea similară – şi ochii săi pâlpâitori „SF”…

Ce mai avem aici, pe lângă acţiunea propriu-zisă?

– Un basm modern (nu ştiu dacă mai există aşa ceva, în afară de cele „ la mişto” sau de cele exclusiv pentru copii). Un heroic fantasy, un fel de basm curăţat de superstiţii, dar cu un plus de autenticitate spirituală.

– Există nişte versuri de-ale mele inserate în text care amintesc de o (anumită) rugăciune.

– Mai avem un Don Quichote care, după eşecuri, totuşi ajunge la un capăt (fără ca prin asta să fie mai puţin „Don Quichote”.

– Mai este o anumită frază într-o limbă ancestrală…
A fost nevoie să studiez întregul Codex Rohonczi pentru a putea deduce o retroversiune a unei ziceri într-o limbă presupus străromână (deoarece în Codex există un glosar de termeni traduşi din acea limbă în limba actuală, nu invers….)
Astfel, fraza mea din povestire este oarecum verosimilă 🙂

(Codexul Rohonczi tratează perioada istorică a teritoriilor româneşti situată între vremea dacilor şi cea a valahilor aliaţi cu bizantinii şi conţine o limbă compusă dintr-un fel de latină vulgară şi din cuvinte presupus dacice (şi chiar ideograme). Se presupune că este un fals istoric… (Deşi, punctual, realităţile respective sunt veridice).

Dar, oricum, la proză toate astea nu sar în ochi de la început. POVEŞTILE TREBUIE SĂ FIE INTERESANTE….

https://alexandrudanromania.wordpress.com/2016/11/13/librarii-orase-unde-se-poate-gasi-cartea-umbrele-transilvaniei-nov-2016-154-pag-editura-eikon-20-lei/

23755002_864356583725487_5944378359_n

LIBRĂRII / ORAŞE UNDE SE POATE GĂSI CARTEA “UMBRELE TRANSILVANIEI” (nov. 2016, 154 pag., Editura Eikon, 20 lei)

Fiecare povestire din această carte se raportează la o anumită perioadă istorică şi aparţine unui anumit subgen din familia fantasticului. Astfel, întâlnim: basmul modern, heroic-fantasy-ul în genul lui Tolkien şi R.R. Martin sau fantasticul românesc în tradiţia lui Eliade şi Voiculescu, dar şi goticul clasic universal, genul poliţist şi chiar SF-ul.

– în carte există în mare măsură raportare la valorile trecutului, la legendă şi la mistere istorice

– o aventură a căutării, o reîntoarcere la izvoarele inepuizabile, la limba uitată a sufletului, la un loc suspendat în timp de unde ne alimentăm propriile noastre realităţi finite…

– prezentare video:

LIBRĂRII / ORAŞE :

Bucuresti – Humanitas Cismigiu, Humanitas Kretzulescu, Libraria Mihai Eminescu, Humanitas Auchan Titan, Librăria Bizantină – str. Bibescu Vodă nr 20 (în zona Unirii)

Alba-Iulia – Libraria Humanitas

Arad – Libraria Corina

Brasov – Libraria St. O. Iosif, Libraria Humanitas

Cluj – Bookcorner Librarium, Libraria Universitatii, Libraria Humanitas

Galati – Libraria Humanitas

Iasi – Libraria Junimea, Libraria Casa Cartii, Libraria Tafrali, Libraria Esculap, Libraria Iulius Mall, Librariile nr. 3, 5, 12, 13, 19, Libraria Humanitas

ORADEA – Libraria Ratio et Revelatio – Str. Republicii nr. 22 + Libraria din Cetatea Oradei

Piatra Neamt – Libraria Humanitas

PITESTI – Libraria Mihai Eminescu – Str. Victoriei nr. 89

Ploiesti – Libraria Humanitas

Râmnicu Valcea – Libraria Humanitas

Sibiu – Libraria Humanitas

TÂRGU MUREŞ : Librăria LIBRIS Eminescu, Strada 22 Decembrie 1989, nr. 26

Timişoara – Libraria Esotera (Str. Lucian Blaga), libraria “La doua Bufnite” (Piata Unirii nr. 11).

COMENZI ONLINE:

Comandă directă prin curier, pt. toată ţara, la tel.: 021 348 14 74, mobil: 0733 131 145

sau online:
http://www.edituraeikon.ro/detalii-carte.php?idC=591
http://www.librarie.net/p/285018/Umbrele-Transilvaniei-povestiri-fantastice
http://www.cartepedia.ro/carte/biografii-memorialistica-publicistica-si-eseuri/critica-si-teorie-literara/umbrele-transilvaniei-povestiri-fantastice-46467.html
http://www.libris.ro/umbrele-transilvaniei-alexandru-v-dan-EIK978-606-711-499-7–p1071268.html

A apărut cartea “Umbrele Transilvaniei” – link comandă online

Cartea se poate comanda direct, din toată ţara, la tel.: 021 348 14 74, mobil: 0733 131 145 (cartea va ajunge prin curier acasă).

sau se poate comanda pe site:
http://www.edituraeikon.ro/detalii-carte.php?idC=591

Cartea este prezentă şi în librării:

https://alexandrudanromania.wordpress.com/2016/11/13/librarii-orase-unde-se-poate-gasi-cartea-umbrele-transilvaniei-nov-2016-154-pag-editura-eikon-20-lei/

(foto copertă: Sorin Onisor)

alexandruvdan_umbreletransilvaniei_coperta_1_4

Ultimul jurnal de idei (28) înainte de apariţia cărţii de povestiri

18 oct.

Poezia (dar şi proza, însă e mai clar, poate, la poezie) este făcută să concureze cu muzica, nu să coexiste cu ea (deoarece are muzicalitate proprie etc.). A învinge muzica prin poezie e o întreprindere fezabilă, precum înfruntarea unui tigru cu o lance de către un luptător priceput (dacă tigrii n-ar fi pe cale de dispariţie)

17 octombrie  

Nu ar trebui să vorbim despre iubire, deoarece nu o putem cuprinde: iubirea are tendinţa să exceadă existenţa noastră pe acest pământ.

14 octombrie  

Prin cuvintele şi acţiunile noastre încercăm mereu, mai mult sau mai puţin conştient, să găsim combinaţia unui cifru – care să ne transporte într-o cu totul altă lume, mai bună.

14 octombrie  

toți oamenii se nasc cu câte-o jumătate de hăinuţă
şi unii trag de ea până le-acoperă tot trupul
în timp ce alții o aruncă

14 octombrie  

Cel mai bine cunosc apa
însetaţii deşerturilor

13 octombrie  

două categorii de oameni: care cred că ştiu şi care cred că cred că ştiu…

10 octombrie  

Atunci când ne complacem într-o situaţie care poate fi interpretată legitim ca fiind îndoielnică, spunându-ne că nu are importanţă, că nu e ceva în care ne-am angajat serios, aceasta nu înseamnă decât că adevărul propriu al situaţiei excede adevărul nostru.

4 octombrie  

un demers salutar
Societatea, dar şi individul, ar trebui să investească serios şi în ideea de a-şi construi un refugiu faţă de sine.

29 septembrie  

Oricât ar fi de tentant şi în ciuda fenomenului găştii, care tinde a se instaura oriunde, întotdeauna să ne intereseze ideile (principiile), nu omul. Omul mai poate greşi. Dar şi invers: să încercăm să trecem peste resentimentele personale de dragul ideilor. Pentru că – din nou – omul mai greşeşte.

28 septembrie

Nostalgia cea mai mare nu este după ceea ce a fost, ci după ceea ce nu a fost.

20 septembrie  

Nu te dezvolţi decât atunci când cineva te pune să faci ceva ce încă n-ai făcut (şi, eventual, nici nu te gândeai să faci). Atunci te ridici ireversibil pe o nouă treaptă.

20 septembrie  

Cu ochii la sfinţii zugrăviţi pe milenarele ziduri omul oftează: „ – De-ar fi aievea!…”. Dar cei ce-l aud pe cel ce nu aude şoptesc: „ – De-ar deveni acesta măcar o slovă în nemuritoarea Carte a vieţii! Să ne rugăm…”

19 septembrie  

Pământul acela negru care îţi umple buzunarele ca-ntr-o clepsidră cu sens unic, pământul acela cine ţi-l poate lua? Numai cine îl înţelege…

19 septembrie  

Un sărut e o făgăduinţă – Te-ai făgăduit pe tine însuţi… (cruda suprarealitate)

8 septembrie

Lucrezi asiduu, alocându-ţi toată energia şi priceperea activităţilor zilnice sau poate unei opere de amploare, pe tine ţinându-te permanent undeva în spatele cortinei ochilor, în culise, crezând că, la sfârşit, reflectoarele se vor pune pe rezultatul mâinilor tale şi nu, dimpotrivă, pe propria-ţi persoană…

21 ore

Nu avem o vârstă de, optmist spus, mai multe zeci de ani, ci doar succesiuni de vreo doi ani, corespunzătoare fiecărei etape din viaţă pe care o vom păstra în amintire.

15 august la 15:48

– Aşa cum unii oameni, după moarte, nu putrezesc, fie pentru că au avut o viaţă sfântă, fie pentru că au fost, dimpotrivă, damnaţi, unele persoane întârzie să îmbătrânească, fie graţie nevinovăţiei dobândite, fie ca urmare a faptului că încă urmăresc să-şi trăiască tinereţea dispărută.

12 august la 14:04

Principala justificare a existenţei unui om este capacitatea sa de a avea iniţiativa să reacţioneze corect în anumite situaţii, şi nu să le ignore (sau să răspundă greşit la ele), iar justificarea educaţiei este să-i dea omului această idee.

13 Iulie

O punte, ca si o cărare, este un mediu total diferit de cel pe care il străbate; este un mediu al sensului în mijlocul nimicului; este direcția, intr-o lume care nu o concepe; o cale de scăpare față de imensitatea spațiului si timpului…

 
Secţiunea „citate”

„Nu aş putea iubi un bărbat care mi-ar spune ’te iubesc’.” – Nora Iuga

*

„Omul se mişcă între perspectiva estetică a lumii şi marea aventură a adevărului.

Omul modern simte nevoia să se animalizeze şi se bucură când coboară pe scena făpturilor. El acceptă degradarea dacă i se demonstrează necesitatea acesteia în mod ştiinţific.

În lumea cantităţii pure se pot face măsurători exacte, exactitatea întâlnindu-se cu absurdul sau cu nimicul. Numai calitatea ne situează în lumea sensurilor şi deci a idealurilor.

Gustul viciului înlocuieşte pasiunea virtuţii. Frumuseţea lumii danteşti a devenit inactuală, fiindcă universul moral al marelui florentin este inactual. Ultimul nătărău al vremii noastre priveşte îngăduitor sau cu dispreţ marele joc al viciilor şi virtuţilor din universul dantesc.”

 

– sfârşitul cărţii „Bios – Scrieri filosofice vol. III”, de petre Ţutea, Ed. Diana Press, 2014 (cea mai consistentă carte a lui Ţuţea, un  periplu prin întreaga filozofie clasică, alături de interpretările sale unice). O părere: asta e revolta adevărată, nu nihilismul.

Articol în revista ieşeană “Cronica veche”, Anul VI, nr. 7-8(66/67), iulie-august 2016

UntitledCr2

(https://cronicaveche.wordpress.com/2016/07/26/cronica-veche-anul-vi-nr-7-8-6667-iulie-august-2016/ )

“Ce iei cu tine/ la ce n-ai renunţa, în polis-ul aglomerat?”

Ce aş lua ca să rezist în aglomerarea urbană (care este totuşi mediul meu de viaţă)? Trei lucruri…? Un obiect mai de preţ?

Primul lucru fără de care nu putem merge mai departe în aventura vieţii noastre este chiar această întrebare. Pentru că a ne întreba dacă nu cumva noi înşine suntem într-o oarecare măsură rătăciţi în tumultul oraşului, la fel cum am fi într-o insulă pustie, tocmai acesta este lucrul care ne poate salva.

Privind altfel lucrurile, de ce ne-am teme să fim pe o insulă izolată în mijlocul oceanului? Oare pentru că ne e frică de întâlnirea cu noi înşine? Pe insulă ne-ar apăsa probabil coerenţa (şi liniştea) exteriorului, în vreme ce noi înşine nu ne-am dobândit propria coerenţă…

În megaoraş, invers, uriaşa mişcare browniană, diversitatea contradictorie, mulţimea tentaţiilor dar şi a ameninţărilor traiului de zi cu zi ne asediază puţina coerenţă pe care am reuşit să ne-o construim.

Iar singurătatea, pe insulă ori în oraş, poate fi aceeaşi, indiferent de numărul oamenilor (în esenţă, străini) din jurul nostru …

Insula este pentru oamenii puternici, dar la fel şi polis-ul; haosul, legea acestuia din urmă, intră într-un război de uzură cu ordinea valorilor noastre individuale – în măsura în care le mai avem. Echilibrul sănătos al urbanului: nici să domine o singură personalitate, dar nici să nu se dilueze personalităţile-celule, astfel încât să avem de-a face cu o sumă de indivizi de aceeaşi genă incertă ca şi ansamblul din care fac parte.

Insula, locul plăcut al marinarului singuratic, evocă factorul uman, liber dar conştient de propria-i identitate, de vreme ce a preferat să fugă de lume pentru ca să scape intact; civilizaţia la apogeul ei înseamnă rezultatele omului, „mai eficiente” decât omul: maşina şi sistemul implacabil. Din când în când, factorul uman trebuie să salveze lumea de ea însăşi.

Comunitatea iniţială, tradiţională, formată pe principii natural-arhetipale – satul, urmaşul romanului „fossatum” (aşezare întărită) era menit să apere de exterior – dar şi în interior – un set de valori comune, în primul rând spirituale şi morale, în vreme ce comunitatea modernă, creată forţat, este un mix de valori diferite şi de antivalori.

Criza omului modern este în primul rând criza identităţii, setea de sens existenţial.

Zgomotul neîncetat al mulţimii din jur ne atrage atenţia numai asupra exteriorului. Spunea Pascal că tot răul umanităţii vine dintr-o singură cauză: inabilitatea omului de a sta liniştit într-o cameră…

Căutând situaţii ideale riscăm să nu le găsim, căci nu acesta este sensul: aceluia care căuta o mănăstire cât mai pe gustul său, un mare duhovnic i-a spus: trebuie ca tu să faci mănăstirea, prin trăirea ta. Acesta e secretul: trebuie să asimilăm ceea ce poate însemna „lumea cea bună” sau lumea în proporţiile echilibrate, o lume poate sortită utopicului, deoarece lumea este mereu supusă exagerărilor factuale; iar apoi trebuie să fim în stare să reconstruim acea lume şi într-un teren pustiu, şi în haosul modern. Altfel, degeaba ne lăudăm cu trecutul glorios, toate valorile rămân piese de muzeu dacă nu ne facem din ele un mod de viaţă.

Cât despre aceia care încă se tem că, în lume trăind, şi-ar putea pierde sufletul … tocmai de aceea nu-l vor pierde. Iar sufletul ce încă n-a găsit răspunsul căutat, să ştie că răspunsul l-a găsit deja pe el; dacă este sincer cu el însuşi, totul este o chestiune de timp…   

Aşadar, dacă ar fi să iau ceva cu mine spre a-mi găsi salvarea… Ce ar putea fi? (Ce obiect sau lucru poate lua cineva pe lumea cealaltă?)

Eu mi-aş lua Întrebarea, setea pentru Sens şi pentru Adevărul vieţii.

Şi aş mai păstra pururea în oceanul inimii o mică insulă cu o mănăstire în vârf de munte.

 

Alexandru V. Dan

Panseuri (27)

9 iun.

redhawk6Ploaia stinge ipocrizia culorilor şi ne aduce liniştea unui singur gând

*

20 Mai

13165866_773898795975694_8518089630944571928_nÎntr-o tavernă dintr-un port, doi marinari:
– Şi zi, căpitane, sirenele, cele care te fac să-ţi pierzi minţile, care îţi otrăvesc sufletul şi trupul ţi-l usucă, există oare cu adevărat?
– Băiete, sirenele, cele care îţi otrăvesc sufletul şi minţile şi trupul ţi-l usucă, chiar există… numai că-i vorba mai degrabă de-o metaforă…

*

16 mai

13087727_1275182422511375_7103964218858907548_nDegeaba e frumos sau urât afară, ceea ce contează e vremea din interiorul tău…

*

4 iunie

13321624_596156263878855_4279692435702805946_nPromisiunea cu referire nu la aceeași lume în alt interval de timp, ci la ea însăşi, ca portal al scăpării.

*

18 mai  

Din neamul meu, dinspre bunica: Ion Galgoţi, vicetribun în armata lui Avram Iancu:
(Ce straniu, să urmăreşti, într-o carte plină de lupte şi bătălii, dacă strămoşul tău le-a supravieţuit sau nu…) Sau ce straniu că am dat exact peste cartea cu pricina, pe o tarabă, în oraş…

13226887_589494394545042_4312108697742529074_n4 mai  

Cine vrea să rămână amic numai cu cei care i se aseamănă va rămâne numai cu el însuşi

5 mai  

Beneficiem de o educație atât de exactă şi în câmpul muncii ne desfășurăm activitatea atât de instinctivo-artistic!

12 mai   

În vise ne povestim ce ni s-a mai întâmplat în realitate

15 Mai

Niciodată o situație nu e atât de rea pe cât pare, deoarece teoria este inflexibilă, negația pe care o aduce e completă, iar varianta de moment pare absolută. Dar un singur element nou poate schimba totul, deoarece inflexibilitatea are nevoie de confirmări identice, repetate la nesfârșit.

15 mai

– Frumuseţea: un dat fără de care eşti nefericit…
– Uite-te la păunii ăştia, toată viaţa în cuşcă pentru că sunt atât de frumoşi!

19 Mai

Frica… cunoaşte motive care răspund la primul „De ce?”, dar nu şi la următoarele…

25 Mai

Mai mult decât contradicţiile de opinii referitoare la anumite subiecte, în societate se manifestă fenomenul prin care numai o minoritate de indivizi este interesată de subiectele importante pentru om. Deci există un alt soi de „dispută”, şi anume cea axată pe preferinţa referitoare la subiecte.

De asemenea, dispare tot mai mult aplecarea individului spre a recepta cultura interpretând şi aplicând ideile (atât în plan personal, cât şi, la fel de important, în plan social) (în definitiv, nu se mai face legătura între periculozitatea unor idei şi realitatea pe care foarte uşor aceste idei o pot anima); de fapt, boala principală a omului este incapacitatea de a face legături: chiar şi atunci când el cunoaşte cum este bine să stea lucrurile în teorie, nu aplică teoria.

9 iunie  

De ce oare pun ăştia muzică in magazine, ca să dansăm când cumpărăm?

14 iunie  

Fiecare dimineaţă ne îmbie: “Hai, priveşte lucrurile superficial!”

*

Ceea ce-l temperează pe omul josnic e laşitatea.

17 iunie  

SF-ul ca metaforă: mutantul ca individ care foloseşte dublul standard, atât între situaţii identice în principiu, cât şi între ceea ce crede el şi ceea ce face. O societate (o omenire) de mutanţi.

19 iunie

Când este un tablou reuşit? Nu neapărat atunci când imită perfect realitatea (şi nici când o ignoră modernist), ci când reuşeşte să dezvăluie zâmbetul, lumina interioară a personajului.

28 iunie  

Realitatea se construieşte cu materialul suprarealităţii, dar noi nici măcar de realitate nu avem timp…

29 iunie  

Dacă te obişnuieşti să dai mereu ordine, te faci singur mai bătrân decât eşti; iar dacă îţi place să fii ascultător, rămâi mai tânăr…

5 iulie  

Explicaţia votului la Brexit, pe grupe de vârstă: “Cine nu este oleacă socialist la 20 de ani, liberal la 30 şi conservator după 40, ăla nu este om normal.” – Caragiale

*

Din lecturi:

„Când spun că o femeie e frumoasă, eu îi mut centrul fiinţei dintr-o ipostază reală într-una ideală, căci frumuseţea nu e un atribut real, un soi de etichetă pe care i-o pot lipi femeii după cum mă taie capul, ci frumuseţea decurge dintr-o corespondenţă ce leagă femeia de cânpul ideal al proporţiilor frumoase. Proporţiile sunt valabile în sine şi nu se schimbă, de aceea de ele depinde impresia de frumuseţe pe care femeia o lasă.”

„Adevărul, binele, frumosul, ca să pomenesc clasicele valori, nu stau la cheremul omului, căci au un sens transcendent asupra căruia nu avem influenţă. Omul le poate cel mult altera pentru o vreme …”

„Chiar dacă percepţia axiologică i se schimbă omului de-a lungul secolelor, valorile rămân neschimbate, asemenea unor modele scutite de corupţie.

Aşa cum legile naturii nu sunt creaţii umane, ci doar descoperiri, la fel valorile, departe de a fi plăsmuite, sunt cadrul de orientate ce-i dau omului sens. Ele ne ghidează pe noi, nu de-a-ndoaselea”. Sursa: Gheorghe Ceausu, Pe drumul gandirii axiologice, Ed. Paideia, Buc., 2014 (Articol Rom. Lit. de Sorin Lavric)

13581943_1239997156031708_4456858258410224874_o