Poezia “Oamenii de zăpadă”, în Fictiuni.ro, Nr. 15/ian. 2015

Oamenii de zăpadă

E o străduță, într-un sat
Cu oameni, totuși, fericiți
Niciunul dintre ei nu e bogat
Dar în credință sunt uniți.

De zarvă și de joc strada răsună
Acolo vezi o altă lume, de copii
Care atât de mult au așteptat să vină
Iarna cu fulgii ei zglobii.

Și într-o noapte răul a venit
Sub formă de suflare glacială
Cât ai clipi, satul a-ncremenit
Cu toată fala lui proverbială.

Dar duhul negru s-a ținut departe
De strada oamenilor de zăpadă
Căci ei, așa stângaci făcuți, în noapte,
Păreau un grup de îngeri la paradă…

http://fictiuni.ro/2015/02/concurs/oamenii-de-zapada/alexandrudan/

 

Jurnal de idei la zi 14

P1010179

7 Ianuarie la 21:40 ·

Decât să alergi la nesfârșit după feluritele himere care te ademenesc, mai bine să întâlnești pe cineva care să-ți arate sau reamintească faptul că nu-ți poți găsi pacea și liniștea decât atunci când renunți cu totul la ele, ca manifestări ale deșertăciunii umanofage.

1 Ianuarie la 16:10 ·

Încă un an nu tocmai înfloritor, dar în care totuși am fost ocolit de nenorociri – ba chiar scos din câteva, deși nu aș fi meritat-o, deoarece sufletul meu se încăpățânează să nu facă ceea ce știe că trebuie făcut, pentru nimeni altcineva decât pentru el însuși.
Poate că în anul care tocmai a sosit voi avea dreptul la încă o șansă…

29 Decembrie 2014 la 00:24 ·

Atât magia, cât și sfințenia, la prima vedere, fac minuni, însă în literatură și în filme este preferată magia, dar aceasta nu presupune lupta pentru virtuți și dobândirea acestora și, prin urmare, nu oferă nici garanția autenticității și veridicității.

25 Decembrie 2014 la 22:06 ·

Sărbătorile există pentru ca să înțelegem că, paradoxal, în orice zi e sărbătoare. După cum și perioadele de post ne spun că, de fapt, toată viața e bine să ne fie un post.
Bucurie veritabilă a vieții – în interior
Refuzul greșelii – în fapte

17 Decembrie 2014 la 22:52 ·

Vindecarea ne-înțelegătorului din naștere:
”Și El a luat niște litere din râul Alfabetului ce curgea prin preajmă,
a modelat repede în palme niște cuvinte
și cu ele a umplut zonele cu funcții deficitare din creierul bolnavului”

Dar și cu pietrele putea El să vindece: ”Ia pietroiul ăsta, dă cu el în fratele tău!”.
Și, greutatea pietrei prevestind concret gravitatea faptei, frații nu numai că nu aruncau,
ba chiar își vindecau până și dorințele.

15 Decembrie 2014 la 12:29 ·

La omul frumos, vorbele obinșuite au o altă melodie
muzica, alte cuvinte,
cotidianul, alte înțelesuri.
el nu plânge și nici nu râde din cauza lucrurilor sau a întâmplărilor,
ci așa cum plouă sau răsare soarele.
Omul frumos, deși trăiește în lume, nu va muri odată cu ea.

11 Decembrie 2014 la 09:46 ·

Ori ești fericit mereu, ori nu ești cu adevărat fericit.
Fericirea (atât cât se vorbi de fericire în această viață finită) este o împletire de stări de spirit. Minunea este atunci când nu te naști cu această capacitate de a le înțelege, dar te schimbi astfel încât să poți trăi fericirea.

P1010219

Locul 16 pe elefant.ro și critica pt. momentul ”Întâlnirea”

Locul 16 pe elefant.ro la ”Reviste si publicatii”

http://www.elefant.ro/carti/reviste-si-publicatii/best-of-mystery-horror-revista-de-suspans-nr-i-222268.html

Untitled*

“Întâlnirea, de Alexandru Dan, este, asemenea textului lui Bogdan Balostin, scrisă la persoana a doua, numai că nu mai putem vorbim în cazul de față despre o povestire, ci mai degrabă despre o schiță. Succintă și cu digresiuni benefice în economia textului, Întâlnirea rămâne tonică asemeni unei brize de vară.”
http://revistanautilus.ro/radar/radar-37/

 

 

 

Despre următoarea mea povestire, ”Ciocnirea legendelor”…

10396304_1458512557739483_5842598939668384447_n”As you sit in your quiet home, surrounded by peace, comfort and civilization… do you, listener, remember those memories… grand and tearful, which still, after hundreds of years, remain now radiant with the brightness of sunlight, and now darkening, like indelible bloodstains… the variegated pages of history.
Can your thoughts, torpid with repose, transport themselves back to the horrors and joys of the past… not straying indifferently from one thing to another which excites your curiosity, but taking a warm and vital interest, as if you yourself stood in the midst of those struggles, now long since fought out… bled in them, conquered or fell in them, and felt your heart beat with hope or apprehension according as fortune smiled or betrayed…
Standing on the heights of history, looking far around the wild arena of human destiny, can you transfer yourself into the well of the past? A life physically buried and decayed, but spiritually inmost, which constitutes the essence and substance of history… Did you ever see history portrayed as an old man with a wise brow and pulseless heart, waging all things in the balance of reason? Is not rather the genius of history like an eternal, imploring maiden, full of fire, with a burning heart and flaming soul, humanly warm and humanly beautiful?
Therefore, if you have the capacity to suffer or rejoice with the generation that had been… to hate with them… to love with them… to be transported to admire, to despise, to curse as they have done – in a word: to live among them with your whole heart and not alone with your cold, reflecting judgement…
… then follow me. I will lead you down into the well. My hand is weak and my sketch humble, but your heart will guide you better than I.
Upon that I rely… and begin”

(Nu, povestirea nu va fi în engleză, deși ideea și atmosfera textului de mai sus se potrivește perfect, povestirea mea este pe specific românesc, va atinge teme inedite care nu au mai fost abordate până acum…).

Pentru amatorii de R.R.Martin, Tolkien, romane de aventuri etc.

 

sursa moto-ului:www.lyricsmania.com/prologue_for_r_r_r_lyrics_turisas.html

Jurnal de idei la zi 13

10644498_344026852425132_8406911616123691739_o

4 dec.

Întâlnirile și schimbările tale semnificative nu au avut loc atunci când crezi tu, ci (poate de mai multe ori) înainte, când nu erai suficient de pregătit pentru ele.

30 noiembrie

Eroii din cărți își pun viața la bătaie, se duc aprige războaie și se ridică rugăciuni disperate numai ca tu, cititorule, să înțelegi de ce o fac, să lupți să te salvezi la rândul tău.

28 noiembrie

Ce este omul? Un sfânt care nu știe că poate fi sfânt…

22 noiembrie

Prietenia este și trebuie să fie un ospiciu: nebunie & înțelegere.
Ori să înțelegem, ori, dacă nu, să manifestăm înțelegere…

21 noiembrie

Facem lucruri pentru a spera și sperăm pentru lucruri.

19 noiembrie ·

Nu iubim la fel. Nu păcătuim la fel.
Adevărata comuniune între noi apare atunci când regretăm cu adevărat ceea ce am greșit.
Doar atunci ne regăsim unul în altul.

18 noiembrie

Cantitatea tinde să sufoce calitatea

Ne-am obișnuit să credem în armonia continuității dintre cantitate și calitate, ca două etape naturale spre perfecționare. În realitate lucrurile nu stau așa: există un război perpetuu, în care de fiecare dată cantitatea, propunând noi și noi elemente ascunse sub masca relevanței, încearcă să sufoce tot rezultatul obținut cu greu, astfel încât la sfârșit să rămână doar mesajul cantitaţii, adică însaşi prezenţa ei goală de conținut.

*

“Orice iubire lumească, fără Dumnezeu, ne leagă, într-un fel sau altul, ne aduce, parţial sau total, în situaţia paraliticului din Capernaum. Doar iubirea Domnului nici nu ne constrânge, nici nu ne stăpâneşte, ci ne eliberează din toate paraliziile noastre. E, cu adevărat, singura iubire care nu ne paralizează!” (Pr. Constantin Sturzu)

Jurnal de idei la zi 12

8 noiembrie la 16:40 · Bucharest ·

Ar trebui să lupți nu pentru ceea ce este, ci pentru ceea ar putea să fie…

5 noiembrie la 01:14 · Bucharest ·

Un împărat avea patru fii: unul se ocupa numai de poveștile altora, altul, doar de cele ale sale, al treilea făcea din poveștile altora propriile lui povești, iar ultimul făcea ca poveștile sale să fie pe buzele lumii întregi…

5 noiembrie la 00:56 · Bucharest ·

Giuvaergii cei mai de seamă sunt greu de găsit: ei își aduc la perfecțiune obiectul muncii, după care îl acoperă neglijent cu orice obiect nevrednic sau chiar cu noroi, imitând astfel fenomenul îmbătrânirii…

2 noiembrie la 12:47 · Bucharest ·

Acea idee cum că, dacă ești învins de un adversar inferior din punct de vedere spiritual, aceasta înseamnă că de fapt tu însuți nu te-ai desprins îndeajuns, până la data respectivei încercări, de starea primitivă din care ai evoluat.
Sau că, până la acea dată, nu ai reușit să găsești formula care să surclaseze spiritul războinic brut și orb al oponentului.

29 octombrie la 18:02 · Bucharest ·

Fie timpul liber evită cu zburdălnicie cărţile, fie cărţile nu vin la pachet cu timpul.

27 octombrie la 01:02 · Bucharest ·

Oamenii lipsiți de imaginație vorbesc prea mult.

26 octombrie la 02:45 · Bucharest ·

Actoria ca stăpânire cu măiestrie a propriilor gesturi, reacții – în definitiv, ca autostăpânire.

23 octombrie la 00:55 ·

Dintotdeauna în lume se cântă iubirea, dar, pe de altă parte, am auzit de curând un glas tânăr care se îndoiește că oamenii ar ști ce este iubirea. Pe cine să cred?

12 octombrie la 21:17 ·

Era săracă: de fiecare dată când i se rupea haina, își cosea peste ruptură câte o inimioară, astfel încât, la un moment dat, ajunsese plină de inimioare…

10 octombrie la 12:44 ·

“A te elibera de credinta ca nu exista libertate inseamna sa fii cu adevarat liber.” Martin Buber
Sau invers:
A te elibera de credinţa ca există libertate [absolută, în lume] înseamna să fii cu adevarat liber…

 

8 octombrie la 16:20 ·

Poveștile mint, tăciunii aprinși nu se pot mânca…
Dar ce contează cu ce e alimentat focul interior?

 

2 octombrie la 16:57 ·

Trebuie, doar, să fim mai răbdători decât timpul. Care, de altfel, e nerăbdător.

 

2 octombrie la 12:55 ·

Există o sumedenie de boli, cele mai multe în strânsă legătură cu inexistența facultății de a iubi.

 

30 septembrie la 17:07 ·

Nu contează că timpul îţi trece prea repede, că lucrurile nu sunt aşa cum ai vrea tu; contează că eşti încă puternic, că puterea sufletească şi seninătatea ce ţi-au fost date depăşesc ca nivel greutăţile şi neîmplinirile prin care a trebuit să treci până acum.

 

21 septembrie ·

Adesea, cine are înțelepciunea să descopere toate datele problemei nu are și înțelepciunea de a alege bine, iar cine are înțelepciune pentru a alege e lipsit, de regulă, de înțelepciunea de a descoperi mai întâi toate datele problemei.

 

21 septembrie la 01:17 ·

Este evident că trăirea iadului la intensitatea maximă e strâns legată de evitarea micilor iaduri zilnice pe care viața ni le oferă.

 

19 septembrie la 15:15 ·

Din cauza mândriei nu-l vedem pe celălalt, nu ne vedem pe noi înșine și nu-L vedem nici pe Dumnezeu.

 

IMG_0134

[tot textul aici] Teoria conspiraţiei. Pentru o ultimă revoluţie (Eseu), iniţial publicat în Gazeta SF Nr. 41, Aug. 2014

Ultima lor strategie este să ţi se ia totul şi să nu ţi se restituie nimic decât în măsura în care vei şti să-ţi ceri fiecare element înapoi.

Trebuie să fi înţeles şi să explici corect care sunt acestea şi ce înseamnă fiecare, astfel că numai în măsura în care vei reclădi virtual totul vei primi înapoi ceea ce ai avut.

Şi apoi, va fi necesar să-ţi menţii atitudinea, să o iei mereu de la capăt.

Iar când vei obosi şi vei abandona se va spune că dorinţa ta suverană a fost respectată.

Tu eşti cel căruia i se pun fără sfârşit întrebări (de ce oare?) şi ai dreptul să trăieşti numai în funcţie de răspunsurile pe care le daţi, tu şi alţii ca tine, în vreme ce argumentul numărului celor mulţi, care vor obosi mai repede şi vor abandona, va fi asmuţit împotriva ta…

În cazul în care vei fi băgat în seamă, vei fi pus să explici: Cu ce ţi s-a greşit? De ce s-a greşit? Trebuie să revezi toată situaţia, să reiei conexiuni logice (străine ori şterse de timp), să mergi din nou pe firul istoric al evenimentelor (ca şi cum acestea au contat pentru ei chiar şi atunci când au avut loc) şi să demonstrezi că, indubitabil, au greşit, altfel va trebui să-i suporţi în continuare în viaţa ta.

Tu eşti înţeleptul care trebuie, sisific, să caute pietrele nebunilor în apă… Fără timp pentru a-ţi  gândi propria viaţă, pentru a o trăi.

Şi încă, e foarte probabil ca, în cazul în care vei primi, totuşi, ceva înapoi, să fie vorba numai de lucruri palpabile neînsemnate, şi nu de cele simple, naturale şi de bun simţ la care, teoretic, ai un drept incontestabil.

Dar acestea din urmă sunt apanajul personalităţii umane, pe când tu acum nu mai eşti decât un cont, un număr uşor de a fi pus oricând în imposibilitatea de a-ţi dovedi acţiunile – în definitiv, cine îşi poate contabiliza, cu rigurozitate, propriul trecut? – şi asta mai ales în contextul suprapunerii crescânde a lumii virtuale cu cea reală.

Atunci când, totuşi, ţi se oferă posibilitatea de a alege, vei observa că, de fapt, nu ai la dispoziţie decât o paletă îngustă de variante ce se doresc a fi alese de tine. Şi, pentru că altfel ar fi prea complicat, ţi se sugerează indirect, dar fără drept de apel, să taci şi să te “aliniezi”.

Scena publică (şi nu numai cea naţională) pare să semene tot mai mult cu un imens meci de wrestling, în care orice mişcare, orice dialog se desfăşoară după scenarii prestabilite, cât mai plauzibile şi mai “prietenoase”, astfel încât orice prezenţă autentică, străină de regia generală, să cadă „de la sine” în desuetudine.

Ordinea existentă şi direcţia în care se merge sunt cele mai bune, iar costurile, după cum ne-au învăţat ultimele războaie, sunt colaterale.

Manipulările nu mai vizează modificarea comportamentului nostru, ele având adesea doar rolul de a justifica marile mutări ce urmează să se facă.

În cazul în care vei observa lucruri ce nu trebuie observate şi vei cădea în păcatul de a te opri din goana colectivă întorcându-te să priveşti înapoi, în cazul în care vei descoperi niscai adevăruri ascunse undeva dincolo de raza reflectoarelor oficiale sau dimpotrivă, în necunoscutul inimii tale, obligate să poarte perpetuu în adâncul ei corpul străin al acestui tip de societate implantat nu se ştie de când, ei bine, toate aceste atentate la bunăstarea globală te-ar putea transforma pe loc într-un suspect periculos.

La nivelul individului (şi, prin extensie, la nivel social) pare a fi tot mai mult încurajată egalitatea între facultăţi şi funcţii, astfel încât niciuna din acestea să nu fie mai îndreptăţită să conducă ansamblul decât celelalte – sau, mai precis, fiecare, în egală măsură, să-şi poată asuma rolul de conducător. Astfel, raţiunea, conştiinţa, starea de conştienţă însăşi se văd ajunse simple componente aflate la cheremul fiziologicului orb. Şi, pentru că ceva trebuie totuşi să hotărască direcţia întregului sistem, principiul director în chestiune ar putea purta numele de „interes comun”, obiectiv în permanenţă definit de cei ce se ascund, neştiuţi, în spatele acestuia.

În acest context, lucruri vechi, ştiute rele, rejectate în trecut de semeni de-ai noştri responsabili se autopropun iar şi iar, încercând să te convingă că „nou” ar însemna de fapt „neîncercat” şi „încă neadoptat”.

Dacă, în ultimă instanţă, progresul ar fi fost ceea ce credeam noi cândva că este, şi nu acest război etern, ce transcede istoria, a două idei fundamental opuse!

Multe revoluţii au existat în istorie şi multe sisteme sociale au apărut ca răspuns la acestea, sisteme din ce în ce mai puţin vulnerabile (în mod oficial) în faţa criticilor privind libertăţile şi drepturile exterioare ale individului, însă ultima şansă pentru o ultimă revoluţie constă, mai întâi, în înţelegerea necesităţii unei revoluţii interioare, care să restaureze dimensiunile generatoare de coerenţă şi demnitate ale omului, fără de care orice revoluţie exterioară poate fi oricând furată.

Numai o astfel de revoluţie, la nivel individual, în lumina (re)descoperirii valorilor şi aspiraţiilor spirituale ca factor de eliberare de tirania oarbă a impulsurilor, tentaţiilor inferioare şi a capcanelor inerente existenţei, numai acest fel de eliberare, aşadar, ne va ajuta să rupem legăturile nevăzute ce ne-au transformai în marionete uşor de stăpânit prin pâine şi circ, asigurând succesul revoluţiei autentice şi finale la nivel social.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 479 other followers