Când nu-ţi pierzi capul dacă toţi din jur
Şi l-au pierdut pe-al lor şi te-nvinovăţesc,
De ai încredere în tine când ceilalţi se-ndoiesc
Dar iei în seamă şi necredinţa lor în tine,
De poţi s-aştepţi fără să oboseşti
Sau, dacă eşti minţit, nu minţi
Sau, detestat fiind, nu te laşi pradă urii,
Şi nici s-arăţi prea bine, să pari prea înţelept,

De poţi visa – făr’ a te închina la vise,
De poţi să cugeţi – nu doar ca să te-afli-n treabă,
De vei primi triumful şi dezastrul
Ca pe doi fraţi amăgitori,
De poţi s-asculţi cum adevărurile tale
Vor fi răstălmăcite de cei răuvoitori
Sau dacă vei vedea cum ce-ai avut se sfarmă
Şi cu smerenie vei reclădi-napoi,

De poţi să-ţi strângi averea-ntr-o grămadă
Şi să o joci pe-un ban zvârlit spre cer,
Să pierzi şi să o iei de la-nceput
Fără să pomeneşti vreodată ce-ai avut,
De-ţi poţi sili şi sufletul şi trupul
Să te ajute când tocmai te-au trădat,
Dacă rezişti când nu mai vezi nimic în tine
Decât voinţa să le spună: Hai!,

Cu oamenii de rând de-ţi vei păstra virtutea,
Cu regii de vei bea şi nu te vei mândri,
Când nimeni nu te va putea răni,
Nici buni prieteni, nici străini,
Dacă vei şti să ţii la toţi
Dar nu la unii mai presus,
Dacă ai folosit cu vrednicie
Fiece clipă ce-a apus,
Atunci Pământul, cu tot ce are-n el, va fi al tău;
Mai mult decât atât, vei fi un Om, copilul meu!