Acum, în faţa spaţiului alb pe care evenimente neobişnuite aşteaptă să se aştearnă, nu mă pot împiedica să nu mă gândesc la imensa dificultate a sarcinii mele. Dar, pe lângă chemarea sufletească, pe care ar simţi-o fără îndoială oricine ar lua parte la întâmplări ce pot schimba pentru totdeauna cursul istoriei, consider, mai ales acum, că, în primul rând, este vorba despre datorie. 

Iniţial, m-am înscris în Serviciu din absoluta convingere că…

Cu o grimasă plictisită agentul îşi aruncă privirea în afara clădirii oficiale unde numai pentru câteva ore Serviciul îşi mai putea desfăşura activitatea, urmând ca, în funcţie de informaţiile primite, întregul dispozitiv să se mute în viteză într-o altă locaţie.

Trecuse prin prea multe ca să mai creadă că, în meseria lor, patriotismul ar putea fi vreo virtute. Clătină din cap. Oameni şi oameni… Din aceleaşi evenimente, din aceleaşi situaţii… câţi înţeleg ceea ce se presupune că trebuie înţeles? Realitatea era aceea: o seară întunecată, ploaia căzând des printre rarele clădiri înalte şi pustii sau care păreau pustii, veşnica fugă de sateliţii unor puteri mondiale care le puteau deveni oricând duşmane şi niciodată prietene, permanenta obsesie pentru drămuirea resurselor… Realitatea era gri închis, în aşteptarea de a deveni, mai devreme sau mai târziu, neagră; un joc implacabil de şah între doi adversari puternici care ameninţă să te câştige, la un moment dat, pe tine, tu neavând nici măcar dreptul să joci.

Iar patriotismul, aici, ar putea cel mult grăbi înfrângerea sau acutiza pierderile.

Ca de exemplu şirul de evenimente dubioase despre care vorbea acel raport de care trebuia să se ocupe acum… El ştia un lucru: că echilibrul de forţe între Uniunea Occidentală şi ruşi se dovedise a fi benefic pentru ţară, însă acum totul putea fi mai rău, mult mai rău, şi asta pentru că nişte fanatici s-au crezut chemaţi să ia parte la acea acţiune controversată, folosindu-se de un artefact misterios venit nu se ştie de unde, denumit, metaforic sau nu, „Sabia de foc”… (În alte circumstanţe poate ar fi zâmbit dacă s-ar fi văzut ţinând în mâini un dosar top secret pe care scria, cu litere tipărite standard, „Sabia de foc”.)

Iar acum, după toate informaţiile, dezertorii ar putea să se afle chiar acolo unde toate focurile se încrucişează, la Istambul (Constantinopol, cum îi spun ei), şi asta dacă au reuşit, printr-un miracol, să treacă cu succes de poziţiile ruşilor…

Şi el, ei, ascunşi în casele lor conspirative, stăteau şi aşteptau… Ce? O minune? Ei nu au fost pregătiţi şi nici plătiţi să spere în minuni. Să creadă şi să se roage separatiştii anarhişti ai Grădinii şi colegul smintit care i-a atras şi pe alţii după el în acea operaţiune nebunească…

Poate că pe undeva sperau totuşi ceva: ca războiul, până la urmă, să nu le radă de pe faţa pământului ţara; al treilea război mondial să nu fie, pentru ei, în acelaşi timp, şi apocalipsă…

Advertisements