Ce este-o carte: un manuscris sau un carton ce-i fură numele şi înţelesul?

sau poate, dimpotrivă, imaginea esenţei a mii de manuscrise?

sunt cărţi de joc ce au văzut taverne de ev mediu şi din alte evuri,

care au hotărât destine în nu ştiu ce baroce galioane,

în antice agore sau în moderne cazinouri…

 

nu ştiu de ce mă aflu-aici şi joc

poate că a jucat cu mine şi în somn

dar ştiu că totul se termină când zic eu

fie un 2 din 3, fie un 3 din 5

sau poate-mi sună ceasul

 

acum el îmi trânteşte cartea cea moartă a uitării

şi mă constrânge cu imperativele plăcerii

eu scot degrabă definiţia încăpăţânării

şi alte definiţii; iar el, politicos, îmi zice:

„Mai e un pic şi dicţionarele se vor schimba cu totul

atunci să văd ce-ai să mai faci, amice!”

 

ba chiar îl suspectez că-mi şterge ce gravez în fugă

că-mi şterge gânduri

nu pot fi niciodată sigur

altfel, ar face-ntotdeauna orice ca să mă-încânte

în timp ce eu, reflex, îi dau replici din aforisme înţelepte

 

el cu Tarotul şi eu cu Danse macabre

el zice: „Uite modelul tânărului fericit

eu îi răspund: „Toate, la ce i-au folosit?

el: „Carpe diem, atenţie la moarte”

şi eu: „Uite, avem acum în mâini aceeaşi carte

scheletul cel sinistru cu pelerină şi cu coasă”

„Numai că jocul ăsta nu e deloc corect!”, exclam,

„căci regulile, şi chiar mizele, îl exced!”

se face că nu înţelege, dar ştiu că-l deranjează

zâmbeşte răbdător: „Cinstit? Dacă ai libertatea, ce îţi pasă?”

şi eu: „Unde-ai văzut tu pe pământ adevărata libertate?”

el îmi răspunde: „Dar nu există adevăr, ci adevăruri!”

„Dacă îmi dovedeşti că sunt şi eu mai mulţi, îţi dau dreptate

(probabil asta aştepţi, să-nnebunesc,

să uit, să cred că nici măcar nu-exist…)”

 

cărţile lui sunt pline de toată frumuseţea şi splendoarea

dar ale mele arată ce-ascund acelea-n spate,

o-înfăţişare ce nu se vede niciodată,

sfârşitul trist al personajelor infatuate

 

dar dacă-ncerc să-l prind cu bunele moravuri

îmi dovedeşte că, legal, eu sunt în culpă

şi-atunci m-apuc să îi citez articole de lege

pe care el mereu mi le abrogă, ca un rege

 

el cu eficienţa şi eu cu eroismul

eu cu inventatorii

şi el cu implacabilele lor sisteme

eu merg pe mâna simbolismului tradiţional

iar el mută discuţia spre simbolismul literar

din Goethe, Dostoievski şi din Shakespeare

lucruri atât de diferite înţelegem!

ca şi din Dante sau din Sfintele Scripturi…

 

nu ştiu de ce mă aflu-aici şi joc

poate că a jucat cu mine şi în somn

atâta ştiu, că totul se termină când zic eu

un 2 din 3, un 3 din 5

sau când îmi sună ceasul

1

2 3