… strategia lor este că ţi se ia totul şi nu-ţi va fi restituit decât în măsura în care vei şti să reclami fiecare element înapoi.
Trebuie să fi înţeles şi să explici corect care sunt acestea şi ce înseamnă fiecare.
Numai pe măsură ce reclădeşti virtual totul vei primi înapoi ce ai avut.
Şi apoi din păcate va trebui să-ţi menţii atitudinea. Să o iei mereu de la capăt.
Iar dacă vei obosi şi vei abandona se va spune că dorinţa ta suverană a fost respectată…
Tu eşti cel căruia i se pun fără sfârşit întrebări (de ce oare?) şi ai dreptul să trăieşti numai în funcţie de răspunsurile pe care le dai tu sau alţii ca tine, iar cei mulţi, care vor obosi mai repede, vor fi asmuţiţi împotriva ta…
În cazul în care vei fi băgat în seamă, vei fi pus să explici: Cu ce ţi s-a greşit? De ce s-a greşit? Va trebui să revezi toată situaţia, să reiei conexiuni logice (străine), să mergi din nou pe firul istoric al evenimentelor (ca şi cum acestea au contat pentru ei chiar şi atunci când au avut loc) şi să demonstrezi că, indubitabil, au greşit, altfel va trebui să-i suporţi în continuare.
Tu eşti înţeleptul care trebuie, sisific, să caute pietrele proştilor în apă, veşnic lipsit de timp pentru a-ţi gândi propria viaţă, pentru a o putea trăi.
Fireşte, te bucuri de deplină libertate de alegere, însă mai devreme sau mai târziu vei observa că nu ai la dispoziţie decât o paletă de variante ce se doresc a fi alese de tine. Şi, pentru că altfel ar fi prea complicat, ţi se sugerează fără drept de apel să taci şi să te “aliniezi”.
Toate acestea în vreme ce lucrurile vechi, ştiute rele, rejectate înainte de semeni de-ai tăi responsabili se autopropun iar şi iar, încercând să te convingă că „nou” ar însemna de fapt „neîncercat”… şi „încă neadoptat”.
