Veneau tot mai mulţi s-o asculte pe tânără cum citea,
nu e uşor să citeşti din cărţile sfinte,
prin viaţa glasului ei
scrierile pentru o vreme
trăiau în inima fiecăruia,
se hrănea din cea mai gustoasă şi rară hrană
mulţimea de care ea stătea ascunsă,
“cântând din Psaltire”

nici eu nu pot trece
de vraja cărţilor închise
prin nor de amintire parcă
am văzut odată frumuseţea dăruirii
– să dai nu e de ajuns,
şi nici austeritatea,
a fost nevoie de chinuri groaznice şi de
moarte grea ca ea să-şi aducă rodul,
poate că ceilalţi au fost atât de mulţi
sau poate că marea sfinţenie înseamnă să dai chiar tot,
şi trupul şi toată, toată durerea…

şi au văzut-o cum a murit,
cu vorbe de ocară împodobită,
la sfârşit apărându-le
precum însuşi
Stăpânul Iubirii

Imag234