11 oct.

Omul cu seară

Pe strada însorită
trecea agale un domn cu pălărie
era mereu seară în jurul lui, ca un halou
el se simţea fără îndoială fericit
într-o fermecătoare seară de weekend
la plimbare prin Micul Paris.

În faţa Ateneului se opri să se închine (dintotdeauna am simţit că pe acel loc trebuie să fi fost cândva o biserică). Apropiindu-ne unul de altul m-a privit îndelung şi mi-a întins mâna, prin seara lui conturată de umbrelă.
– Nici eu nu am timp pentru prezent, i-am spus, numai că pe mine mă preocupă prea mult un viitor mai bun…
Şi ne-am zâmbit din nou.

***

10 oct.

Aşa cum lacrimile ar sta să-ţi curgă sau ca şi când un nod ţi s-ar pune în gât şi nu ai mai respira şi pleoapele nu ţi s-ar mai clinti, toamna încremeneşte pentru o clipă şi îţi pune în faţa ochilor tainele belşugului, rupt de gravitaţia ei şi de agitaţia ta…

***

11 oct.

“Vino!”

Cunoaşterea pe care o acumulăm este un castel de nisip pe care ne petrecem timpul să-l modelăm cât mai în detaliu şi care aşteaptă marea Iubirii să-l acopere şi să-l dizolve.
Totuşi, fără acel castel am fi fără de trecut, fără de act de identitate.
Şi imaginea lui va rămâne imprimată, undeva, pentru totdeauna.
Dar într-o seară stăteam la pândă şi am auzit marea, care niciodată nu vorbeşte cu plaja, cu pietrele sau cu copacii, şoptindu-i unui castel frumos: “Vino!”
Şi am înţeles.

***

22 iulie

Razbunarea ca iertare, iertarea ca razbunare

Exista o nevoie naturală pentru razbunare, restabilizatoare, dar există şi “obligativitatea” iertarii.
Nu lipsa de reacţie este răspunsul.
Dorim să ne razbunam ca sa dam un răspuns necesar, restabilizator, aşteptat, incertitudinii pe care o aduce cu sine orice nedreptate petrecută, ca să îi punem capat, să o eliminăm prin intervenţia noastra, în ideea de a ne curati pe noi însine şi universul proxim de prezenţa ei.
Însă ar fi bine să înţelegem că această ultimă parte, ce ţine, în esenţă, de rezolvarea în absolut, nu stă în puterea noastră şi numai prin iertare o putem lăsa în seama absolutului însuşi, altfel, edificiul strict omenesc al răzbunării ce încearcă, singur, să ajungă până la cer, se va prăbuşi în cele din urmă, chiar pe cel care îl ridică – şi cu cât va fi mai înalt (şi totuşi, nesemnificativ faţă de infinitul către care tinde), cu atât va fi mai tragică prăbuşirea.

***

29 august

Biblicul “Nimic nu e nou sub soare” înţeles astfel: Lupta e nesfârşită şi e aceeaşi, numai actorii muritori se schimba, adică noi, însă principiile sunt aceleaşi, lupta e nesfârşită…

***

18 septembrie

Poezia: ceva inalt şi puternic prin semnificaţii şi fulgerător, pe care nu-l poţi coborî prea mult; frumoasă, aşa cum şi omul în general trebuie să aibă acest deziderat; un delir constructiv.

***

17 septembrie

– Nici nu ştiu cum să vă mulţumesc pentru grija cu care m-aţi servit… Exemplar!
– Nu-mi mulţumiţi, sunt doar la început şi sunt tânăr; de aceea sunt atât de îndatoritor şi serios. Însă în scurt timp o să mă prind cum stau lucrurile şi o să dau rasol şi o să muncesc cât mai puţin şi cât mai prost…

***

17 septembrie

Ar fi drăguţ, când ai de-a face cu un copil de câţiva ani, să priveşti lucrurile prin ochii lui; când ai de-a face cu o persoană în vârstă, la fel. Sau să poţi privi prin ochii unei femei dacă eşti bărbat şi invers.

***

18 septembrie

Fiecare om are o obsesie.
Eu incerc sa am mai multe!

***

19 septembrie

O nenorocire dar şi o salvare este faptul că viaţa e atât de complexă.
O nenorocire, pentru că atat de multe aspecte trebuie să se conjuge ca să fii fericit, încât, matematic, pare imposibil.
O salvare, pentru că din atâtea elemente şi idei poţi sări de la una la alta astfel încât să urci tot mai sus, din înţeles în înţeles!

***

25 sept.

Sunt “fraier” pentru că nu pot să fiu şmecher. (Şi nici nu vreau!)

***

26 septembrie

Avem nevoie să ne spunem mereu: “Ştii ce e bine şi ce-i rău. Nu te mai dedubla!”

***

1 octombrie

Căzute la pământ peste tot, inanimate, în poziţii nefireşti zac acum în oraş umbrele de toate culorile…

***

3 octombrie

Când totul în jur se complică astfel încât să devină mai uşor de folosit, nu uita că, deja, lucrurile sunt mai complicate…

***

17 octombrie

Să existe oare un punct dincolo de care, fiind noi tot mai afectaţi de problemele cu care ne confruntăm, orice alte încercări suplimentare să ne hrănească tot mai mult avântul de a lupta?

***

Cine nu crede în supranatural, de bună seamă că nu deţine puteri supranaturale (nici măcar una mică de tot… nici măcar o dată). (Fiecare avem puterile noastre… cea mai mare e a credinţei, care le înmulţeşte exponenţial).

Cine nu crede în supranatural, de bună seamă că nu i s-a întâmplat niciodată în viaţă ceva ieşit din comun…

***

16.10

Dorul e iubirea care doare

***

16.10

Privaţiunile pe care le experimentăm, voit sau nu, au un corespondent în ceea ce vedem când privim inlăuntrul nostru.

***

Advertisements