Dintre toate artele, literatura oferă cea mai mare libertate – atât de mare încât, fără ea, poţi rămâne cu adevărat singur pe pământ.
În definitiv, sunt două rase de oameni pe lume: cei care trăiesc pentru a da şi cei care trăiesc pentru a lua. Şi de aici toate neînţelegerile.
Cheia cu ajutorul căreia răul se strecoară din ficţiune (divertisment) în realitate este simpatia pe care şi-o câştigă în rândul publicului.
Ar trebui să înţeleg că orice schimbare, orice şoc chiar, pe scurt, orice întâmplare neprevăzută care mi se întâmplă are semnificaţia unui îndemn înspre viaţă, în vreme ce amorţeala pe care o doresc atât nu este decât o palidă mască a morţii…
Nu mai eşti “copil” dacă nu îţi mai doreşti să salvezi lumea; A fi copil – a nu uita de inocenţa (oarecum primordială), a nu uita de naivitate, a avea inima deschisă, a crede că orice e posibil, a nu te închista în material, a lua totul ca pe un joc (dar nu numai…)… a nu înţelege răul, moartea… a fi în general vesel, mai ales a nu fi împovărat de griji – chiar deloc; e o mobilitate de spirit
Libertatea, am putea spune, înseamnă să fii lăsat să faci ceea ce vrei cu adevărat.
Însă, chiar şi în lipsa oricărei constrângeri exterioare, tot e posibil să nu reuşeşti să faci ceea ce intenţionezi.
Deci libertatea presupune pricepere, progres, nu este ”oarbă” sau antireguli.
O despărţire (politică sau nu) începe atunci când unul dintre parteneri îşi pune problema despărţirii. Dacă acea perspectivă nu este deloc luată în calcul, ei pot depăşi împreună orice obstacol. Odată ce s-au gândit serios la ea ca variantă, situaţia var fi cu totul alta.
A merge mai departe nu înseamnă a ignora.
Ideea este ca din imaturi să devenim maturi, si apoi, în lumina asta, din nou ”imaturi”…
Este scris: “Cum poate cineva să iubească pe Dumnezeu, dacă nu-şi iubeşte aproapele?”. Dar pentru vremurile de acum este interesantă şi reciproca: Cum ar putea cineva să iubească oameni şi să nu-l iubească pe Dumnezeu?
Închiderea inimii faţă de nemărginita împlinire a principiului iubirii (şi adorarea unui anumit caz de manifestare a vieţii în acelaşi timp cu resentimentul faţă de simbolul, măcar, al izvorului vieţii) face ca orice altă manifestare a acestui principiu să fie în definitiv falsă, deoarece se nesocoteşte legea guvernatoare a principiului. (Şi una din consecinţe va fi, în acest caz, nepăsarea faţă de aspectele persoanei iubite care tind să depăşească imediatul – sănătatea sufletului, de exemplu).
Iubirea ca stare generală nu se poate segmenta, ori există, ori nu există. Pentru că iubirea este un principiu.
Muzica proasta sfarseste prin a compromite nu numai gustul muzical, ci, de asemenea, toate gusturile unei persoane, in general.
Nonamiba ce face? Când apare o problemă, se divide, aruncă problema afară şi se mai extinde un pic, astfel încât ea, nonamiba, să rămână aceeaşi…
… acel moment de seninatate cand, dupa ce ai scris un mesaj de raspuns de mai multe paragrafe, inchizi ferestruica si stergi totul.
Incultura înseamnă a pune întrebări ce se vor revoluţionare, dar care au primit răspunsuri cu mult timp în urmă.
Deşi uneori uita să ia produsele pe care le plătea, iar alteori uita să plătească, îl speria gândul că s-ar putea, dintr-o dată, să se schimbe.
De altfel, cele două tipuri de situaţii se compensau, oarecum…
La ce ne gândim când auzim cuvântul ”copil”?
La faptul că sunt făpturi mici, ce vor ajunge oameni?
Să ne gândim că şi noi am fost copii – că ei suntem noi, cei din trecut.
Iar expresia unui copil ce ne spune? Ea nu doar transmite, ci pretinde încrederea şi siguranţa pe care, iată-ne, suntem obligaţi să i-o oferim, necondiţionat.
Când auzim de Mircea Vulcănescu (de la a cărui naştere s-au împlinit 110 ani, la 3 martie), ne gândim la următoarea întâmplare ieşită din comun:
”În subterana de la Jilava, unde a ajuns şi Mircea, au fost duşi 5-6 deţinuţi într-o celulă fără paturi, fără tinetă (vasul pentru urinat). Printre aceştia, şi Mircea. Au fost dezbrăcaţi la pielea goală şi lăsaţi acolo zile în şir. Era iarnă. La un moment dat, un tânăr cu TBC în ultimul grad a fost gata să leşine. Vulcănescu s-a întins pe ciment şi i-a rugat pe ceilalţi să aşeze bolnavul pe spatele lui. Şi astfel l-a ţinut pe bolnav cât timp a dormit. Când s-au ridicat erau îngheţaţi amândoi, abia se mişcau, dar doi gardieni i-au snopit în bătaie. Aşa, patru zile la rând. Mircea a contractat şi el tuberculoză.”
Printre ultimele cuvinte înaintea morţii, Vulcănescu a spus colegilor de celulă: “Să nu ne răzbunaţi!”, un echivalent al lui “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”.
Iubirea implică necondiţionare. Necondiţionarea nu implică iubire.
Eşti învins numai atunci când te declari învins; o problemă nu există decât dacă crezi că există.
13.03
Cu cuvintele minte-te aşa cum te minţi cu o câte o treaptă pe care o ridici mai sus de locul în care te afli.
Un om, ca şi un popor, e mort atunci când şi-a pierdut memoria – ideile, experienţele din trecut.
Când vorbea… parcă stoluri de păsări îşi luau zborul, roiuri de albine, jerbe de scântei… Şi nu aveai cum să-i urmăreşti cuvintele, propoziţiile. Pentru că transmiteau altceva decât puteau semnifica ele însele: trăire concentrată, avânt accelerat, triumful vieţii. Nemurire ce forţează parantezele convenţionale ale morţii.
Problema este că ne schimbăm prea mult (în rău) sau că nu ne schimbăm deloc (în bine)?
Spiritul balcanic o fi el superficial, aşa cum se spune, însă din perspectiva artistico-spirituală este, dimpotrivă, o reacţie profundă, de vreme ce ia în glumă imediatul, răul, finitul de care ne ciocnim la fiecare pas şi care nu înseamnă existenţa în adevăratul sens al cuvântului.
Variaţie la “Eu sunt mic, Tu fă-mă mare”: Îţi mulţumesc pentru că mi-ai pus în cale pe cineva mic, astfel încât să mă simt (şi să fiu) mare, apărându-l…
Alexandru V. Dan 