Din când în când mi se întâmplă să trec pe lângă un tip ce-mi seamănă izbitor. El niciodată nu mă vede.
Arată mai bine, de parcă viaţa îi prieşte, până şi hainele îi sunt mai frumoase şi stau mai bine pe el.
Emană linişte şi pace, din când în când zâmbeşte liniştit, binevoitor. De parcă el însuşi e motorul vieţii din jurul lui, nu invers, cum mi se întâmplă mie. Mă gândesc: precis şi-a înţeles scopul vieţii şi a avut ambiţia să-şi ducă actul existenţei până la capăt. Ce e la mine incertitudine, la el e siguranţă. De parcă Stăpânul lucrurilor i-a dat puterea asupra micii sale lumi.
O vreme avem acelaşi drum, după care, fatalmente, se face nevăzut – fără îndoială va merge la altă adresă, va intra într-o altă casă. Poate că şi casele noastre seamănă între ele, şi oamenii din jurul nostru, nu ştiu. Cert e că, de la un punct, cândva, ne-am despărţit…
El este ceea ce nu am reuşit să fiu eu niciodată.
***
Adevărata ta jumătate nu e un om, e calea pe care o alegi în viaţă. La urmă vei vedea dacă ai ales bine sau nu.
Nu se mai “face istorie”, prea multe se întâmplă, prea repede; spirite tot mai mici…
În așteptarea examenului vieții
Înfricoșătoare lecție metafizică ne dau examenele: Nu treci de ele decât dacă înveți și înțelegi o anumită materie. Dacă te prezinți la întâmplare, dacă înveți altceva, chiar și dacă știi dar nu dovedești acest lucru atunci și acolo, totul este degeaba…
“Reciprocă” la Pariul lui Pascal (care-l şi demonstrează):
Mai bine să crezi în conspiraţii mondiale şi ele să nu existe decât să nu crezi, şi să existe.
A crede că nu greșim sau că nu avem defecte e mai mult decât un simplu păcat. Singura boală de care bolnavul nu este conștient e nebunia.
La curte a mai venit o tânără, n-a întrebat-o nimeni dacă e prințesă sau nu și, când mezina împăratului era gata-gata să pună mâna pe împărăție, ea i-a spus acestuia: ”Eu te iubesc precum cafeaua dimineața!” Și pe loc a dobândit titlul de moștenitoare.
– Ar trebui să nu iei nimic personal. Nici ce e personal nu trebuie luat personal…
Alexandru V. Dan 