Nopţi înstelate cu sori încondeiate… Hristos a înviat!
ascetică în săptămâna patimilor
imaginează-ţi că ai săvârşit o faptă teribilă –
orice păcat e ruşinos –
căieşte-te şi apoi bucură-te
că ai surprins câinele înainte să te sperie el pe tine
leagă-te la ochi şi mergi prin cameră:
vei descoperi
bunătatea
acoperă-ţi gura cu ceva
ca să vorbeşti
prin priviri
astupă-ţi urechile
şi toate gurile vor fi
de rai
încearcă în fiecare zi să suferi
de amnezia nou-născutului
închide butoanele
şi-n lume nu se va mai întâmpla nimic
nu te grăbi la masă –
foamea găteşte cel mai bine
şi mai ales
nu te mai ruga
la tine însuţi
Glasul cerşetorului nu este al lui şi nu ţi se adresează ţie; e vorba doar de Vocea de dincolo de lume care încearcă să stabilească o legătură cu lumina de dincolo de tine…
Basmele ne învaţă că cineva se poate transforma inexplicabil, atât în bine, cât şi în rău. Şi fără această suspendare înţelegătoare a analizei raţionale este impopsibilă convieţuirea, deoarece, la un moment dat, comportamentul fiecăruia dintre noi poate părea pentru alţii inacceptabil.
Chemarea scriitorului adevărat este aceea de a fi un profet: el trebuie să fie în măsură să ilustreze ceea ce ar putea vedea dacă ar fi mai iluminat spiritual decât este, şi aceasta fără să se înşele prea mult…
Nu mă voi teme de cel mare şi puternic:
pe omul slab nicicând nu l-am nedreptăţit…
(Casa cu “Omul de aramă”, str. Episcop Radu, nr. 29, Bucuresti, statuie de Alexandru Dimitriu)