… Prieteni buni, cum prea ades se-obișnuiește: cât timp împrejurările de viață-i țin alături.
Trenul
Prin noapte și prin zi trece un soi de tren – nu se vede bine despre ce este vorba exact. Numai că, de vreme ce seamănă a tren, oamenii spun că exact asta este. Și au făcut pe lângă el gări care mai de care mai frumoase, și din gări, orașe. Și de la o vreme au început să-și imagineze că pot merge cu acel tren oriunde doresc, și visau la asta atât de mult încât, dacă cineva se încumeta să contrazică crezul public, era pedepsit sever și reeducat cu răbdare.
Dar tu știi că trenul nu a fost făcut să se oprească vreodată, la fel cum infinitul nu stă la discuție cu numerele, la fel cum noul de o clipă nu înseamnă nimic pentru veșnicie.
Și te gândești că, de vreme ce nu ai fost făcut să fii pasager, înseamnă că ideea este să devii tu însuți tren – sau ce o fi acel ceva…
Ascetismul creștin este posibilitatea de a câștiga în lume nemurirea mizând pe imposibilitatea de a găsi în lume nemurirea. (Sau a ieși câștigător mizând pe eșecul garantat al găsirii, în lume, a nemuririi).
Este o rejectare în bloc a căutărilor fără sens. Un act de rebeliune supremă.
Cu toții avem două obiective principale, două țeluri: cel dictat de existența noastră (materială) în lume și cel interior, misiunea noastră personală. Așadar, deși ideal ar fi să ne putem concentra pe un singur obiectiv, acest lucru este, adesea, imposibil, mai ales când ambele sunt stringente – și pot fi astfel perioade îndelungate de timp.
Pe când Arsenie Boca, împreună cu Părintele Stăniloaie, munceau la traducerea acelei supreme simfonii a salvării sufletești, Filocalia, unul din ei, la un moment dat, a remarcat o stare de lucruri care dura fără îndoială de mai mult timp, în acei ani 1947-1948: ”Afară se trage cu mitraliera!”. După care și-au reluat, netulburați, munca de verificare a paragrafelor.
Nu există onoare într-o luptă pentru niște idealuri care calcă peste alte idealuri sau valori.
Când ai de ales între două sfaturi sau idei opuse între ele și străine ție, alege-l pe al aceluia care te-a ajutat sau al cărui suflet ți se arată lipsit de interese.
Despre Eminescu: “Obiceiul lui era că citea cu glas tare ceea ce-i plăcea, mai ales poeziile, și făcea multă gălăgie când scria, se plimba, declama, bătea cu pumnul în masă, era oarecum în harță cu lumea la care se adresa. Îi băteam în perete; el stingea lumânarea și se liniștea, dar era de rea credință și nu se culca. Peste câtva timp, când credea c-am adormit, aprindea din nou lampa și iar începea să bodogănească.” – Ioan Slavici
Nu a citi simple cuvinte consumabile și a le uita, ci a citi fapte care au fost vii cândva sau se vor întâmpla, recreând greutatea obiectelor sau a ființelor – îngeri, demoni –, a citi ca și cum de acolo ți-ai începe o viață nouă.
A citi și a uita, dar a rămâne cu spiritul scriiturii sau al autorului, cu dobândirea mesajului ultim sau chiar a miracolului construcției pe mai departe.
Despre pași
1. Apocalipsa intervine atunci când omul nu-l mai întreabă nimic pe Dumnezeu și nici Dumnezeu nu mai are ce să-l întrebe pe om.
Așa cum totul moare fără dialog.
Dialogul este garanția ce dă naștere sau încă mai susține concretul.
2. Întotdeauna un pas îl pregătește pe altul.
Chiar atunci când crezi că e vorba de un pas unic, el tot își pregătește o urmare, e în firea lui.
Degeaba sunt mici metehnele, dacă atașamentul față de ele e puternic…
– Sunt un om de știință, dar e mai rău decât dacă aș fi fost subiectiv, pentru că nu văd fapta, ci văd tendința…
Fie enunțul ”Prețul Libertății e Singurătatea”;
având în vedere că ideea de Libertate nu poate fi separată de aceea de Viitor;
și că Singurătatea se poate traduce prin sentimentul de Inconsistență a prezentului,
Rezultă că ”Prețul Viitorului e acceptarea Inconsistenței prezentului”. Adică răbdarea.
Limba sau naționalitatea nu înseamnă nimic fără limba, respectiv naționalitatea spirituală și sufletească, acelea prin care ne recunoaștem sau nu ne recunoaștem deloc între noi.
Psihoterapeutică:
Dacă ai avut o copilărie tulburată, vei avea o fobie legată de împrejurările de viață discordante – la fel și dacă ai avut parte de o copilărie liniștită…
Dar dacă te schimbi cu totul (în bine), nimic nu mai contează, nici trecutul și nici astrele.
O parte a noastră caută să afle zilnic ce s-a mai descoperit din ceea ce de mult există.
Îngeri îndrăgostiți, fumând
– Unii oameni, autoconsumându-se cu totul, se apucă să consume cuvinte, văduvindu-le și pe ele de sensuri…
De vei fi vreodată trist(ă), nu uita că sufletul tău pururea zâmbeşte!
Alexandru V. Dan 