Despre schimbări
De când apari pe lume crești, punând stăpânire, prin cunoaștere, pe mediul înconjurător și pe tine însuți, întinzându-ți antene și cristalizându-ți-se aripi.
Apoi schimbările vin și taie, puțin câte puțin, din aceste aripi.
Schimbările nu sunt, în definitiv, decât despărțiri și dispariții cu parfum de moarte.
Iar o societate care, sub pretextul noului, impune schimbarea într-un ritm ce-l depășește cu mult pe cel natural, este o societate a morții.
Să ajungem să facem lucruri bune cu adevărat sau măcar să fim în măsură să le recunoaştem atunci când le vedem.
Problema cu marxismul cultural şi cu corectitudinea politică e că trebuie să fii cult ca să nu te afecteze.
Pentru a putea scăpa de bolile sufleteşti trebuie mai întâi să le numim (aşa cum trebuie demascat diavolul), trebuie să le cunoaştem…
Despre șmecherie și manipulare
Un incult care a învățat pe de rost o singură carte poate învinge pe cineva care a citit biblioteci, dar care nu cunoaște la fel de bine cartea în discuție.
Interpretarea literală se poate impune oricând asupra interpretării adevărate, în spirit, deoarece aceasta din urmă presupune cunoaștere, iar cunoașterea tinde a se afla mai degrabă în minoritate.
O regulă (lege) le poate anula pe celelalte dacă se reușește a se impune ca regulă a jocului.
Despre incercari: De ce oare ne plângem atât de mila, de ce nu înțelegem – deși simțim asta și știm, teoretic, despre ce e vorba – ca e ceva fara legătura cu relația dintre noi și ceea ce facem, dintre noi și persoana care se întâmpla a fi implicata, ca e ceva rupt de realitatea faptelor. Dacă ne-ar spune direct: „Salut! Eu sunt o încercare și am venit sa te încerc!”, ar fi mai simplu?
trăiești, nu trăiești,
ai, nu ai,
totul, orice,
se întâmplă
o singură dată
să nu te superi
niciodată
pe-un animal de pradă
ce poate izbucni
oricând
din orice por
14 iunie
noaptea – stelelor
dimineața – gândurilor
ziua – faptelor
seara – visărilor
dar noaptea – stelelor
agonică victorie
când tot ce-a mai rămas neschimbat
în tabloul acestei străzi
e figura bătrânei florărese
Cărțile – ca viața: unele se încheie prea repede, având foile lipite sau răsfoite fiind de mâini nerăbdătoare, altele te întorc, în cerc, pe unde ai mai fost, iar altele nu se mai termină…
Prea ades e de ajuns un mic zgomot din afară ca să nu ni le mai putem asculta pe cele dinăuntru.
Evanghelia înseamnă, în traducere, ”veste bună”, adică vestea că deținem starea de fericire (cea adevărată și capabilă să transceadă moartea), numai că trebuie să îndepărtăm depunerile nocive care nu ne lasă să o simțim.
Omul, dintr-o dorință instinctivă, după moarte ar vrea să rămână în amintire (a lumii, a cuiva) – măcar numele să-i rămână viu. Dar cum să-ți rămână amintirea când totul până la urmă piere, și lume, și oameni? Cuvintele de pe nisip, nisipul și marea deopotrivă… Singurul loc care să înfrunte veșnicia și unde un nume poate rămâne neșters este numai Cartea Vieții. Ba chiar acolo le avem deja scrise și depinde de noi ca măcar să nu le ștergem?