2 septembrie la 15:06De mic visa la o lunetă astronomică, să îl ajute în reveriile sale cu lună şi cu stele. Ei bine, într-o bună zi a primit cadou mult doritul instrument. Dar acesta zace şi acum în podul casei, încă împachetat şi prăfuit. Pentru că atât de mult apucase să creadă că aşa ceva e prea scump pentru el, încât obiectul fizic îi ieşise din cap imediat ce-l lăsă din mână, el rămânând să trăiască pe mai departe cu năzuinţa…
– „Nu prea te pricepi”, zise comandantul: „Nu ai întrezărit războiul şi, când a venit, nu ţi-ai văzut de treburi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”…
Plenitudinea şi energia vieţii: atunci când simţi deopotrivă, conectându-le, măreţia din spatele Creaţiei şi pe cea a lumii tale interioare.
Linişte vegetală: atunci când nu eşti conştient nici de una, nici de cealaltă.
Trăsătura omogenă a românilor de azi e lipsa de omogenitate.
Problema e că-ţi trebuie un anumit simţ ca să înţelegi realitatea, nu ajunge perceperea fizică sau raţionalistă. Pentru că nu totul se vede şi nu toate sensurile ţin de material.
Distrugerea e o cunoaştere neagră; pe măsură ce avansează în inumana-i îndeletnicire, distrugătorul va afla, poate, tot mai multe, ajungând să înţeleagă rostul ansamblului prea târziu.
(Greşeala arată cum ar fi trebuit făcut binele; răul are acelaşi tipar cu binele, însă urmat nefericit; binele este dublat de bine şi răul tot de bine, ca aripa unui înger mereu aproape… )
Noi acum în România avem numai mistere: Misterul Afacerilor Externe, Misterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Misterul Culturii, Misterul Economiei, Comerțului și Turismului, Misterul Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice, Misterul Finanţelor Publice etc.
… ŞI mai avem şi Camera debutanţilor şi Sedatul.
Tipul instrumentului dictează muzica.
Cea mai mare pedeapsă sau penitenţă este ca, odată găsit vinovat, să nu ţi se dea posibilitatea să te răscumperi, cine ştie până când…
Acel moment in care aprinzi un gratar cu pagini despre poeti optzecisti si te grabesti sa scoti ghemotoacele inapoi, descoperind ca te mai intereseaza cate ceva…
Am cumpărat cartea “De pe valea Motrului. Poveşti cu boieri, panduri şi mirese codane“, de Sarmiza Cretzianu. Sper să fie serioasă, nu ceva gen “Aferim”…
Eşti sigur că nu fugi de activităţile plictisitoare tocmai din frica de a nu te plictisi cu tine însuţi?
Cu zgomotul meu încerc să acopăr zgomotul tău. Cu ajutorul rugăciunii încerc să reduc la tăcere gălăgia din mine.
Despre veteranii lui Belizarie
Candva dintre cei mai mari conducatori militati ai lumii, comitele Belizarie al Bizantului ajunsese un batran in dizgratie, la fel ca si cativa din credinciosii sai osteni.
Deodata o veste trece ca fulgerul prin imperiu: vin hunii, care deja au trecut in graba peste Dunarea inghetata…
Auzind, imparatul, impreuna cu intreaga curte, fuge cu o corabie, in timp ce Belizarie si oamenii sau se trezesc singuri intr-un parc al Constantinopolului. Atunci, se spune ca au smuls pari din gardul parcului si numai cu acesti pari au reusit sa-i alunge pe huni din oras – atat de bine, ca imparatul s-a putut intoarce inapoi in palat…
Asa si noi, ne nesocotim batranii si eroii, dar cand va veni vreun pericol nu tineretea cosmopolita si globalista se va gandi sau se va pricepe sa ne apere, ci tot batranii si adevaratele valori ale neamului nostru…
Alexandru V. Dan 