26 noiembrie Poezia visează să ajungă muzică
muzica visează să ajungă poezie
Dacă te-ai supărat, înseamnă că atunci iubirea fusese plecată la plimbare (/că nu o ţii mereu cu tine).
Dumnezeu a dăruit omului cerul
şi acesta a construit arcade
pentru a-l admira
Tot admirându-te
imaterialii mei ochi învaţă să vadă
chipul sufletului tău
– Dacă vrei să ştii cine are cu adevărat sânge de român, aruncă-l lângă o haită de lupi. El întotdeauna le va zâmbi lupilor…
Azi, într-o librărie cu cafenea, la o masă, un bătrân cu o carte în mână se strâmba fericit.
A fi turist mereu
A vedea în fiecare zi, ca şi cum ţi-ar plăcea pentru prima oară, oamenii, familia, oraşul. Viaţa.
– … Şi deci, gata, totul s-a terminat între noi?
– Da! căzu, sec, răspunsul
– Ştii, îmi pare rău, dar am senzaţia că de fapt nu te-am cunoscut şi nu am vorbit niciodată cu tine, ci numai cu orgoliul tău. (Şi mă întreb dacă tu însuţi te cunoşti altfel.)
O carte veche… şi vreo două pagini ale prefeţei rămase lipite între ele încă de la început… semn că, în ciuda vechimii cărţii, nimeni nu a citit-o (prefaţa, cel puţin). (Să mă bucur de această onoare sau să mă întristez că sunt unicul cititor? Ca şi cum, de exemplu, undeva există o privelişte cu un munte numai pentru ca acesta să fie văzut de o singură persoană…).
9 noiembrie
Că eşti uituc, asta poate fi şi un avantaj: îţi găseşti bani peste tot…
29 nov.
N-aş vrea ca, după moarte, să ajung la nişte treceri cu bară, ca cele de la metrou, unde să depind de bunăvoinţa cerşetorilor care aşteptau la porţile bisericilor, pe lângă care treceam lăsându-i cu mâna întinsă…
Învăţătura creştină, ajutându-ne să vedem dincolo de implicaţiile imediate ale evenimentelor, face inutilă o întreagă regizare menită numai şi numai să ne scoată din sărite.
Unul trebuie să joace – vremelnic – rolul de prigonitor (sau mai degrabă acest rol este cel care trebuie jucat de cineva), altul va fi în poziţia de victimă – e vorba, aşadar, numai de roluri (sau de o relaţie contractuală) de care cei care ne deranjează nici măcar nu sunt conştienţi.
pe ţărm
o sticlă c-un mesaj
cum ar mai putea ea
schimba trecutul?
Uneori, obiectele cu rol de susţinere au nevoie de sprijinul dat de obiectele susţinute (aşa cum pereţii unei case sunt ţinuţi laolaltă de plafon şi acoperiş).
27 octombrie
Când eşti nevoit să stai şi să aştepţi undeva, poate că te afli acolo pentru că ar fi cazul să:
– mai vezi şi să mai observi şi altceva decât te-ai obişnuit până atunci;
– mai petreci ceva timp şi cu tine însuţi;
– îţi aduci aminte că te plângeai mereu că nu ai timp să te rogi…
Să fim precum castelele!
căci ele şi-n ruină sunt maiestuoase
De ce oare un om cu suflet liber ar simţi nevoia să cânte amorul?
Duce acesta lipsă de reclamă? Sau ne permite oare să facem altceva decât ceea ce face el cu noi?
Un scriitor poate crea pentru clipa ce arde în prezent, pentru trecut (constatări ale situaţiilor sau teoriilor care au fost) şi pentru viitor (pe baza constatărilor, cristalizarea unui sistem care să crească, în viitor, autonom, prin contribuţia altora – de asemenea din viitor – la acesta).
Poetul este omul (veşnic mirat de acest fapt, de a fi om) care, apucând-o, din tinereţile lui rebele înspre iad, vorbeşte şi se întreabă tot mai mult despre rai, tot din spirit de rebeliune.
20 octombrie
Dacă mergem cu bicicleta şi fixăm roata cu privirea sau dacă trebuie să ne deplasăm undeva la înălţime şi ne uităm în jos, riscăm să cădem.
La fel stau lucrurile dacă ne concentrăm numai asupra vieţii de zi cu zi, a lucrurilor mici, ignorând situaţia de ansamblu, Absolutul şi nemurirea.
Visul oricărei case e să fie cât mai mare,
un munte locuit pe dinăuntru…
De când cu mica revoluţie…
Au fost odată trei fraţi purceluşi: unul ateu, altul laic şi al treilea, ortodox (cel ortodox era cel mai vârstnic, deoarece fusese înainte ateu şi apoi laic). Purceluşul ateu a făcut o casă care să-l apere împotriva Aceluia care-ţi fură libertatea, purceluşul laic a făcut o casă care să-l apere împotriva Aceluia care-ţi fură banii (şi condiţia fizică), iar purceluşul ortodox a făcut o casă care să-l apere împotriva Aceluia care-ţi fură sufletul. Şi, deoarece mama lor i-a învăţat că s-ar putea ca timpul să nu aştepte şi astfel nu cumva să se întâmple lucrurile de care se temeau, fiecare dintre ei a contribuit şi la finanţarea caselor celorlalţi, astfel încât toate au fost terminate în acelaşi timp…
Niciodată biserica nu va fi lipsită de finanţare, deoarece atunci ar trebui ca şi cele 67 000 de ONG-uri non profit (care se ocupă în general cu lupta împotriva identităţii noastre) să nu mai fie, nici ele, finantate de stat, ceea ce ar fi inacceptabil, nu-i aşa?
Am întâlnit articole şi postări care încep cu “idioţii care…”, “Imbecilii…”. Bine că au început aşa, ca să ştiu, să nu le mai citesc. Ar fi bine să conştientizăm că e inacceptabil să ne catalogăm astfel între noi [respectul faţă de un alt om ca noi, un alt român] şi că aşa ceva e descalificant pentru cine o face [respectul faţă de sine]. Şi nici nu e constructiv – la ce mai foloseşte să insulţi pe cineva dacă nu e de acord cu tine? [aspectul practic].
Alexandru V. Dan 