Totul (o invatatura, o localitate, o legenda, un imperiu) exista, in definitiv, numai pentru a intra in memoria afectiva a cuiva. Toate acestea pot disparea, mai devreme sau mai tarziu, de pe fata pamantului, insa ceea ce e important este sa fi fost facuta publica existenta lor si sa fi apucat sa traiasca in inimi de oameni.
31 ian. 2016
Se poate spune că strategia globală de a ne trăi viaţa ne-a reuşit, în măsura în care nu am întâlnit (sau provocat) impasuri intime majore care să ne fi depăşit capacitatea de a da un răspuns valabil în absolut.
Astfel, vârsta noastră finală ar fi timpul rămas la dispoziţie – un an sau mai mulţi – după acel examen “picat”, asemeni numărului de ani pe care îl mai are de trăit un condamnat după anii de ispăşire sau un penitent după spovedanaie, asemenea cozii scurtate (până când?) a unei şopârle ce încă se mai poate târî spre mai departe.
12 ianuarie
Nu eşti liber,
e ca la un raliu: dacă crezi că o poţi lua pe oriunde, te faci praf imediat;
e ca la un joc de şah sau de strategie: de fiecare dată nu te gândeşti la ce ai vrea imediat, ci la ce mutare e mai bună din punct de vedere strategic astfel încât, în final, să ajungi la victorie;
e ca în: design, artă, literatură: orice punct, cuvânt sau succesiune de astfel de elemente trebuie puse în locul cel mai potrivit având în vedere situaţia prezentă şi perspectivele viitoare;
e ca la master chef: mai mult sau mai puţin dintr-un ingredient, şi va trebui să arunci mâncarea.
Problema nu o reprezintă obstacolele (cele externe şi cele impuse de standardele tale), ci a găsi acel, uneori, fir câştigător care să unească puncul „A” cu punctul „Z”.
Fii relaxat, deoarece însăşi situaţia îţi va dicta ce să faci (mutarea potrivită) şi ce este nevoie să fii (simplu pion sau erou).
Cum adică planete aliniate? Si daca-s dispuse oblic nu-i bine?
23 ianuarie
– Iar s-a tăiat curentul: zero net, tv – de fapt nu vezi nimic, decât negru, ca şi cum nici n-ai deschide ochii, fără căldură… Ce facem?
– Trăim din amintiri: filmul vieţii, Edenul…
Un intelectual interbelic a fost acuzat de comunisti sub motiv ca e nostalgic fata de epoca burgheză recent detronata. El a raspuns: ba, mai mult: sunt un nostalgic al evului mediu…
Ceea ce spui că, oficial, nu se vede, se cheamă “consecinţele faptelor”: a purta în continuare în cârca sufletului sufletul a tot ce ucizi.
… Agentul Barneveret se apropie atunci de pat şi dădu perdelele la o parte. Bunicuţa stătea întinsă în pat, cu scufia trasă peste ochi, şi avea o înfăţişare atât de ciudată, încât agentul întrebă:
– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai urechi atât de mari?
– Ca să te pot auzi mai bine.
– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai ochi atât de mari?
– Ca să te pot vedea mai bine.
– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai mâini atât de mari?
– Ca să te pot apuca mai bine.
– Da’, bunicuţo, de ce ai o coşcogeamite gura?
– Ca să te pot înghiţi mai bine.
N-apucă să sfârşească ultimul cuvânt, că şi sări jos din pat şi-l înghiţi pe bietul agent…
Despre „Boia şi alţi demoni” ai „demitizării”, din emisiunea de ieri seara cu Alex Ştefănescu (preluare liberă):
– E Crăciun, mie îmi place Moş Crăciun, atunci, în ziua aia, eu cred în Moş Crăciun, deşi cu toţii ştim, ca şi mulţi copii, că de fapt nu există, că e tatăl copilului, care… Dar intrăm în sărbătoarea aia, e un sentiment… – şi deodată apare Boia, strigând cu mâna ridicată: Dar nu există Moş Crăciun! – Ştim, ştim!… Dar nu vrei să ne laşi şi pe noi să ne bucurăm de sărbătoare?
– Un iubit îi spune iubitei: Eşti cea mai frumoasă din lume! (Fireşte că nu are cum să fie, sunt miliarde de femei, dar el iubeşte, aşa simte, în el se concentrează toată starea respectivă… – Şi apare Boia, care spune: Ştiinţific, nu e! – Nu e, ştim, dar e o stare, un sentiment trăit de omul ăla…
– Să ne imaginăm că am fi pe câmpul de luptă. Unul dintre noi spune: Fraţilor! Suntem urmaşii lui Ştefan Cel Mare, care nu a pierdut nicio bătălie! Apare Boia: Ba da, a pierdut nu ştiu ce bătălie, în nu ştiu ce an! … – Bine, probabil aşa o fi, dar aveam noi nevoie de asta, acum, în prag de bătălie decisivă?
„Rezolvarea” teoriei „demitizării trecutului românilor”:
Numai vreo trei eroi, figuri istorice proeminente sau sfinţi dacă am avut – deşi sfinţi au fost cu siguranţă sute, măcar prin peşterile din toată ţara – ba chiar şi unul singur, indubitabil atestat ştiinţific, tot ar fi de ajuns, tot înseamnă că avem un model de urmat!
Noaptea trecută mi s-a părut că am auzit o maşină de deszăpezire… Aha, mi-am spus eu în semiadormirea mea, întâi or fi trecut nişte maşini de făcut zăpadă (că nu a nins deloc), şi apoi astea, cu deszăpezirea, ca nu cumva municipalitatea să fie acuzată că e depăşită de problema zăpezii… toate astea de dragul contribuabilului…
Dacă nu ai simţul umorului, vei avea parte de … tragedii.
(de când cu protestul ciobanilor…)
Atacând toate elementele Mioriţei, duşmanul a vrut să verifice teza – greşită – că noi ne-am resemna…
25 ianuarie la 10:46 · București ·
Despre cum a fost publicat volumul de poezii Epifania a poetului Daniel Turcea aflăm din Memoriile ÎPS Bartolomeu, care, aflându-se în biroul lui Marin Preda de la Editura Cartea Românească, în anul 1978, povesteşte că, nefiind de găsit un astfel de cuvânt în dicţionar în acel timp, Preda, care trebuia să aprobe coperţile câtorva cărţi noi
printre care şi pe cea a poetului Turcea, nelămurit, îl întreabă:
„ – Părinte, ce’nseamnă Epifania? Dumneata trebuie să ştii.
– Cum să-ţi spun, domnule Preda, am încercat eu să evit cuvântul
«revelaţie», epifania este o descoperire năprasnică, un fel de inspiraţie… asta e!, inspiraţie, aşa ca atunci când, de pildă, scrii un roman, trebuie să inventezi un personaj intermediar, la care nu te-ai gândit, n-ai nicio idee despre cum ar fi sau cum să-l cheme, şi deodată ideea îţi vine, aşa, din senin… tocmai când îţi trebuie…, cam asta înseamnă cuvântul epifanie…
– Da’ nu e mistic!
– Ei, cum o să fie mistic?
– Bine, se aprobă, a conchis Preda punându-şi semnătura.” (Valeriu
ANANIA, Memorii, Cronologie de Ştefan Iloaie, Iaşi, Editura Polirom,
2011, pp. 670-671).
DIN ÎNȚELEPCIUNEA CĂLUGĂRULUI SIMEON de la Muntele Athos
Cine este cel mai bun profesor?
– Suferinta.
Iar cel mai rau profesor?
– Placerea.
Care este insusirea cea mai rara?
– Capacitatea de a da.
Cea mai buna insusire?
– Capacitatea de a ierta.
Care este cea mai dificila insusire?
– Capacitatea de a tacea.
Care este cea mai importanta insusire?
– Capacitatea de a cere.
Care este cea mai necesara abilitate?
– Capacitatea de a asculta.
Care este cea mai periculoasa lupta?
– Cea fanatica.
Care este obiceiul cel mai neplacut?
– Cheful de cearta.
Care este obiceiul cel mai nociv?
– Vorba multa.
Care persoana este cea mai puternica?
– Oricine este capabil sa inteleaga Adevarul.
Care persoana este cea mai slaba?
– Oricine se simte mai puternic.
Care este persoana cea mai inteligenta?
– Cea care isi urmeaza inima.
Ce afectiune este cea mai periculoasa?
– Atasamentul de corpul fizic.
Cine este cel mai sarac?
– Cine iubeste cel mai mult banii.
Cine este mai aproape de Dumnezeu?
– Cel milostiv.
Cine este cel mai slab?
– Care invinge pe altii.
Cine este cel mai puternic?
– Care invinge pe sinele sau.
Cum sa te lupti cu problemele?
– Cu bucurie.
Iar cu suferinta?
– Cu rabdare.
Care este semnul unui suflet sanatos?
– Credinta.
Care este semnul unui suflet bolnav?
– Disperarea.
Care sunt semnele actiunilor gresite?
– Iritarea.
Care sunt semnele faptelor bune?
– Pacea sufleteasca.
Italianul Antonio Maria Graziani, în 1564, despre despre armata moldoveană din timpul lui Ştefan cel Mare:
”Oamenii sunt de felul lor şireţi, cu trupul înalt şi vârtos şi sunt cruzi în război. Se încaieră la luptă cu atâta îndrăzneală, cu atâta dispreţ de duşman şi încredere în sine încât cu puţine forţe au bătut adeseori chiar oştiri puternice de ale vecinilor lor. Au fost supuşi de turci mai mult din faptul că erau slăbiţi de dezbinările dintre ei decât înfrânţi în luptă”
“Agresiunea ideologică a declanșat o nevoie urgentă de regăsire a ființei tale profunde, de căutare, cu maximă seriozitate, a unui teren solid, unde să-ți plasezi eforturile, inaccesibil vicisitudinilor politicii și opresiunii. Acest efort a condus pe unii dintre noi spre marea tradiție, spre căutarea constantelor fundamentale ale spiritului uman, singurele ce puteau oferi rațiuni valabile și curajul necesar pentru a-ți continua lucrul. “
(Mai reţineţi un nume: ) Horia Bernea
18 ianuarie
Simplu, dar…
“A fi actual înseamnă să cucereşti permanenţele în realitatea vie a concretului!”
Ernest Bernea
22 ianuarie
Tematica celor 250 de scrisori trimise de N. Steinhardt lui Virgil Ierunca in perioada 1967–1983 si adunate in acest volum este cat se poate de diversa. Steinhardt ii vorbeste prietenului sau de la Paris despre viata culturala bucuresteana – publicatii, expozitii, concerte, conferinte; comenteaza carti, inclusiv cartile proprii, aparute sau in curs de redactare, si comenteaza emisiunile Europei Libere; trimite corecturi pentru textul Jurnalului fericirii in varianta de care urma sa se ocupe Virgil Ierunca; povesteste despre prietenii sai, dintre care multi ii fusesera tovarasi de detentie.
Dar aceasta extraordinara diversitate este stransa laolalta de o viziune unificatoare asupra lumii. Aceasta viziune nu vine dintr-o idee, ci din uimirea unui om care constata ca totul – fiecare gest, lucru si intamplare – se poate deschide catre un sens, daca e asezat in lumina credintei. Totul poate fi inteles asa: un film de Antonioni, o carte, o boala, o intalnire.
(Nicolae Steinhardt, „Dumnezeu in care spui ca nu crezi”)
Alexandru V. Dan 