18 oct.
Poezia (dar şi proza, însă e mai clar, poate, la poezie) este făcută să concureze cu muzica, nu să coexiste cu ea (deoarece are muzicalitate proprie etc.). A învinge muzica prin poezie e o întreprindere fezabilă, precum înfruntarea unui tigru cu o lance de către un luptător priceput (dacă tigrii n-ar fi pe cale de dispariţie)
Nu ar trebui să vorbim despre iubire, deoarece nu o putem cuprinde: iubirea are tendinţa să exceadă existenţa noastră pe acest pământ.
Prin cuvintele şi acţiunile noastre încercăm mereu, mai mult sau mai puţin conştient, să găsim combinaţia unui cifru – care să ne transporte într-o cu totul altă lume, mai bună.
toți oamenii se nasc cu câte-o jumătate de hăinuţă
şi unii trag de ea până le-acoperă tot trupul
în timp ce alții o aruncă
Cel mai bine cunosc apa
însetaţii deşerturilor
două categorii de oameni: care cred că ştiu şi care cred că cred că ştiu…
Atunci când ne complacem într-o situaţie care poate fi interpretată legitim ca fiind îndoielnică, spunându-ne că nu are importanţă, că nu e ceva în care ne-am angajat serios, aceasta nu înseamnă decât că adevărul propriu al situaţiei excede adevărul nostru.
un demers salutar
Societatea, dar şi individul, ar trebui să investească serios şi în ideea de a-şi construi un refugiu faţă de sine.
Oricât ar fi de tentant şi în ciuda fenomenului găştii, care tinde a se instaura oriunde, întotdeauna să ne intereseze ideile (principiile), nu omul. Omul mai poate greşi. Dar şi invers: să încercăm să trecem peste resentimentele personale de dragul ideilor. Pentru că – din nou – omul mai greşeşte.
Nostalgia cea mai mare nu este după ceea ce a fost, ci după ceea ce nu a fost.
Nu te dezvolţi decât atunci când cineva te pune să faci ceva ce încă n-ai făcut (şi, eventual, nici nu te gândeai să faci). Atunci te ridici ireversibil pe o nouă treaptă.
Cu ochii la sfinţii zugrăviţi pe milenarele ziduri omul oftează: „ – De-ar fi aievea!…”. Dar cei ce-l aud pe cel ce nu aude şoptesc: „ – De-ar deveni acesta măcar o slovă în nemuritoarea Carte a vieţii! Să ne rugăm…”
Pământul acela negru care îţi umple buzunarele ca-ntr-o clepsidră cu sens unic, pământul acela cine ţi-l poate lua? Numai cine îl înţelege…
19 septembrie
Un sărut e o făgăduinţă – Te-ai făgăduit pe tine însuţi… (cruda suprarealitate)
Lucrezi asiduu, alocându-ţi toată energia şi priceperea activităţilor zilnice sau poate unei opere de amploare, pe tine ţinându-te permanent undeva în spatele cortinei ochilor, în culise, crezând că, la sfârşit, reflectoarele se vor pune pe rezultatul mâinilor tale şi nu, dimpotrivă, pe propria-ţi persoană…
Nu avem o vârstă de, optmist spus, mai multe zeci de ani, ci doar succesiuni de vreo doi ani, corespunzătoare fiecărei etape din viaţă pe care o vom păstra în amintire.
– Aşa cum unii oameni, după moarte, nu putrezesc, fie pentru că au avut o viaţă sfântă, fie pentru că au fost, dimpotrivă, damnaţi, unele persoane întârzie să îmbătrânească, fie graţie nevinovăţiei dobândite, fie ca urmare a faptului că încă urmăresc să-şi trăiască tinereţea dispărută.
Principala justificare a existenţei unui om este capacitatea sa de a avea iniţiativa să reacţioneze corect în anumite situaţii, şi nu să le ignore (sau să răspundă greşit la ele), iar justificarea educaţiei este să-i dea omului această idee.
O punte, ca si o cărare, este un mediu total diferit de cel pe care il străbate; este un mediu al sensului în mijlocul nimicului; este direcția, intr-o lume care nu o concepe; o cale de scăpare față de imensitatea spațiului si timpului…
Secţiunea „citate”
„Nu aş putea iubi un bărbat care mi-ar spune ’te iubesc’.” – Nora Iuga
*
„Omul se mişcă între perspectiva estetică a lumii şi marea aventură a adevărului.
Omul modern simte nevoia să se animalizeze şi se bucură când coboară pe scena făpturilor. El acceptă degradarea dacă i se demonstrează necesitatea acesteia în mod ştiinţific.
În lumea cantităţii pure se pot face măsurători exacte, exactitatea întâlnindu-se cu absurdul sau cu nimicul. Numai calitatea ne situează în lumea sensurilor şi deci a idealurilor.
Gustul viciului înlocuieşte pasiunea virtuţii. Frumuseţea lumii danteşti a devenit inactuală, fiindcă universul moral al marelui florentin este inactual. Ultimul nătărău al vremii noastre priveşte îngăduitor sau cu dispreţ marele joc al viciilor şi virtuţilor din universul dantesc.”
– sfârşitul cărţii „Bios – Scrieri filosofice vol. III”, de petre Ţutea, Ed. Diana Press, 2014 (cea mai consistentă carte a lui Ţuţea, un periplu prin întreaga filozofie clasică, alături de interpretările sale unice). O părere: asta e revolta adevărată, nu nihilismul.
