Deşi s-a făcut un an de când a apărut cartea „Umbrele Transilvaniei”, m-am gândit să fac ceva nou, şi anume ceva gen „making of” sau documentaţii, istorii şi/sau idei din spatele acestor povestiri…

Mai ales că de mâine până duminică inclusiv va fi târgul de carte Gaudeamus Bucureşti, la Pavilonul expoziţional Romexpo (Cartea se mai găseşte la Standul Editurii Eikon, parter, stand nr. 17 – 15 lei)

„Ochii himerei” este prima povestire din carte şi a doua scrisă de mine. (Am ordonat povestirile în funcţie de perioada lor istorică probabilă.) Am scris-o în urma acceptării provocării din partea prietenului meu întru lucruri gotice Oliviu Craznic (provocare care de fapt a fost răspunsul lui la întrebarea pusă de mine, la modul simplu: „Despre ce să mai scriu?”). Punctul de pornire a fost, aşadar, ideea de a scrie un basm care să fie şi… SF.

Am văzut partea bună a acesei asocieri de idei. Amestecarea vechiului cu noul putea da o perspectivă postmodernă revigorantă. Mai ales că şi vechiul, şi noul, pot fi recreate. Postmodernismul ne indică noul ca fiind umorul-sarcasmul etc. Să-i spunem neseriozitatea de fond sau lipsa unei structuri de fond coerente.
Filonul pe care l-am identificat eu în ceea ce priveşte noul este autenticul încă negăsit sau neexploatat.

Deci avem, în povestire, ca idee, lupta omului cu ceea ce este negativ din modernism (în definitiv, Uitarea); ideea păcatului care vine prin simţuri (de la Ion Creangă mi-a plăcut şi am reţinut secvenţa cu cerbul din Harap Alb (a se vedea fraza esenţială citată din Creangă în povestire) – de unde Himera, cu ideea similară – şi ochii săi pâlpâitori „SF”…

Ce mai avem aici, pe lângă acţiunea propriu-zisă?

– Un basm modern (nu ştiu dacă mai există aşa ceva, în afară de cele „ la mişto” sau de cele exclusiv pentru copii). Un heroic fantasy, un fel de basm curăţat de superstiţii, dar cu un plus de autenticitate spirituală.

– Există nişte versuri de-ale mele inserate în text care amintesc de o (anumită) rugăciune.

– Mai avem un Don Quichote care, după eşecuri, totuşi ajunge la un capăt (fără ca prin asta să fie mai puţin „Don Quichote”.

– Mai este o anumită frază într-o limbă ancestrală…
A fost nevoie să studiez întregul Codex Rohonczi pentru a putea deduce o retroversiune a unei ziceri într-o limbă presupus străromână (deoarece în Codex există un glosar de termeni traduşi din acea limbă în limba actuală, nu invers….)
Astfel, fraza mea din povestire este oarecum verosimilă 🙂

(Codexul Rohonczi tratează perioada istorică a teritoriilor româneşti situată între vremea dacilor şi cea a valahilor aliaţi cu bizantinii şi conţine o limbă compusă dintr-un fel de latină vulgară şi din cuvinte presupus dacice (şi chiar ideograme). Se presupune că este un fals istoric… (Deşi, punctual, realităţile respective sunt veridice).

Dar, oricum, la proză toate astea nu sar în ochi de la început. POVEŞTILE TREBUIE SĂ FIE INTERESANTE….

https://alexandrudanromania.wordpress.com/2016/11/13/librarii-orase-unde-se-poate-gasi-cartea-umbrele-transilvaniei-nov-2016-154-pag-editura-eikon-20-lei/

23755002_864356583725487_5944378359_n

Advertisements