Aşezaţi-vă lângă un foc, luaţi o cană fierbinte de ceai sau de vin cu scorţişoară şi să continuăm cu „making of”-ul – documentaţii, istorii, curiozităţi, idei din spatele povestirilor din cartea asta a mea…
(Mai ales că până duminică inclusiv este deschis târgul de carte Gaudeamus Bucureşti, la Pavilonul expoziţional Romexpo – Cartea se mai găseşte la Standul Editurii Eikon, parter, stand nr. 17 – 15 lei).
– Vedeţi poza din stânga? A fost penultima copertă pe care mi-am dorit-o pentru carte, dar era mai greu de contractat şi apoi cea de acum (de Sorin Onisor) mi s-a părut mai interesantă. Am pus-o aici deoarece se potriveşte cel mai bine cu povestirea de faţă.
(De altfel, ilustratoarea face o treabă deosebită, a dat viaţă unor poveşti clasice: http://nevsepic.com.ua/art-i-risovanaya-grafika/page,8,4680-grand-collection-by-ruth-sanderson-460-rabot.html )
– Povestirea „Ciocnirea legendelor” este scrisă la persoana a II-a şi este gândită pentru a sugera interactivitatea, în genul jocurilor pe calculator…
– Am păstrat abordarea “omului tradiţional, “vechi”” din povestirea anterioară, însă acum este vorba de personaje mai medievale şi mai concrete, deoarece mă refer la o perioadă a istoriei (noastre) mai clară, deşi încă situată între real şi fantastic, între legendă şi realitate.
Dintotdeauna (aceasta e ultima povestire scrisă de mine) îmi dorisem să scriu ceva şi despre luptele din evul mediu (eventual din Transilvania, poate din Maramureş… dar nu mi s-a părut destul de interesant să fie vorba doar de o ilustrare a unui fapt istoric (şi între timp episodul luptei istorice l-am exploatat în “Stafia de la Borşa”, în care un înger nevăzut şi neauzit duce o anumită luptă…)
Aşadar, atunci când am dat peste legenda întemeierii Sucevei, una dintre cele mai inedite ale noastre, deoarece aici intervin căpcăuni, mi s-a aprins o scânteie…
Dar parcă tot lipsea ceva. Cum să fac credibilă o legendă cu căpcăuni? Răspunsul mi-a venit la un moment dat: … Printr-o altă legendă! – cea a lui Negru Vodă (insuficient exploatată în literatură română, deşi nu este mai prejos decât mitul regelui Arthur, din Anglia)…
Deci să reluăm:
– am încercat, cât am putut de mult, să introduc cititorul într-un moment eroic al trecutului nostru, să-l pun în pielea personajului care se iniţiază prin luptă; luptă care – ajutată de fantasticul legendar – de fapt trimite la o pregătire a individului (din prezent…) în vederea întâmpinării unor pericole neobişnuite, peste puterile noastre – este o pregătire pentru evenimente(le) apocaliptice… Despre curaj, eroism şi sânge rece.
– am vrut să punctez ideea de legendă – pusesem şi o notă, dar am renunţat la ea, din Chesterton, în care el spunea ceva de genul că avem mai multe de învăţat de la legende decât din istorie.
– despre legenda întemeierii Sucevei, menţionată de Simion Florea Marian (Eu, la sfârşitul povestirilor mele unde a fost vorba evenimente istorice sau legende (nu toate sunt astfel), am pus la sfârşit câte o notă lămuritoare şi bibliografică): De curând am văzut o nouă ediţie a cărţii lui Simion Florea Marian în librării, unde s-a eliminat cuvântul “căpcăuni”, chiar dacă acesta apărea în mai multe locuri… Acum, eu am explicat, pe mine mă interesează trimiterile mele, pe care le-am schiţat mai sus, şi nu neapărat existenţa sau inexistenţa căpcăunilor.
Oricum, despre căpcăuni în România am întâlnit nişte linkuri suculente, precum acesta: http://www.povestisaschizene.ro/cetatea.html
– M-am bucurat că am putut scrie despre misterul lui Negru Vodă – şi al numelui Basarabilor… Am vrut să aduc o replică imaginii negative, de exemplu, a lui Vlad Ţepeş din filmul de Hollywood din 2014, “Dracula Untold”…
– M-am bucurat, de asemenea, de blazonul stindardului care a rezultat în naraţiune: iniţial, ca să sugerez continuitatea românilor, mă gândisem să fie în blazon un cap de lup – dar era şi un pic banal, şi însuficient pentru gusturile mele: voiam şi o amintire romană, şi geneza în acelaşi timp etnică şi creştină a poporului nostru… Şi apoi, nu mai ţin minte cum, am dat peste un blazon (real!) puţin cunoscut, acela al Asăneştilor (primul imperiu român – mai exact, româno-bulgar, dar condus de români): două labe de lup (!) încrucişate în formă de “X” (care poate fi o trimitere la crucea în X a Sf. Andrei, creştinătorul românilor), toate acestea pe un fond de dungi galbene şi roşii (care simbolizează Imperiul Roman)… Poza se află aici, cu note suplimentare (în armorial scrie că este a “Regelui Valahiei”):
Despre Negru Vodă, Basarab şi Asăneşti, am reţinut aceste linkuri: http://tomoniu.sapte.ro/ntomoniu/tismana/basarabi/negru.htm https://sutsatadicraiova.wordpress.com/tag/imperiul-vlaho-bulgar/
– Alt aspect inedit: în povestire apare menţionat şi episodul istoric învăluit în mister al “focului grecesc” – “feu gregeois”, cum i se spunea, pe franceză. Din câte mai ţin minte acum, a existat această invenţie, care se materializa prin flăcări ce se puteau arunca la distanţă şi care nu puteau fi stinse cu apă. Arma asigura supremaţia pe mări şi numai Imperiul Bizantin deţinea secretul ei (se spunea că secretul ei fusese revelat de un înger pentru ca Împeriul să dăinuie şi că era interzis oricui să divulge secretul necreştinilor). Musulmanii nu ar fi reuşit niciodată să afle secretul…
Dar care poate fi legătura cu spaţiul românesc? Încă de pe vremea dacilor, la noi se găsea petrol în pământ, chiar la suprafaţă – “păcură”, de aici, denumirea de “păcurari”.
Mai mult decât atât: “… pétrole qu’il soit brut ou raffiné, ce qui le rapproche du napalm moderne. Les Byzantins ont un accès facile au pétrole brut grâce aux champs naturels de pétrole présents autour de la Mer Noire (celui de Tmoutarakan est mentionné par Constantin Porphyrogénète) ou à divers endroits dans le Moyen-Orient. Un des noms du feu grégeois est le « feu mède »”…
ÎN REST, AVENTURĂ….
#
Alexandru V. Dan 