– transcris de Elev Administratie N. Dobre, Roman, 31.1.1919
In areopagul din odaia sumbra,
Acolo unde solii pacii stau tihniti la sfat,
Vine fara de veste, se strecoar-o umbra.
Cine e mosafirul? Vreun nebun? Un beat?
Sa turbure asemeni solemne tabieturi
De intelepti…! Au cine, cine a indrasnit?
Iata, lacheul in haine de lux si cu fireturi
Voi s-alunge grabnic pe acel nepoftit.
Dar umbra ii raspunse: “Domol, camarade,
Desi nu port ca tine straie boieresti
In ast sobor si mie un loc, cred, mi se cade
Caci eu ma numar printre aceia… care-au murit la Marasesti.
Eu sunt ostas din gloata si pe a mea tunica
O cruce de aur cu spade nu vedeti…
Dar am patruns aicea mandru, fara frica,
Desi am doar crucea de lemn si cu lopeti.
Eu si cu fratii care s-au jertfit ca mine,
Ca sa vorbim de pace ar fi o vorba in vant
Pacea noi o gasiram, in sfarsit, d’a bine,
O pace sigilata cu un pumn de pamant.
Transeea am impins-o mai adanc cu-o palma
Dar in adancul brazdei, si acum si noi
Traim o viata dulce adormiti de-a valma
De parca niciodata n-ar fi fost razboi.
Insa-auziram ca si voi doriti pace
Si-atuncea toti ostasii, vecinii din mormant
Pe mine m-au ales sa vin incoace
Deoarece aicea cica au si eu cuvant.
Eu-s racanul Tudor, leatul optzeci si sapte
Cu o muere-acasa si un fecior pa front
Si-o scroafa in ograda cu trei purcei de lapte
N’am fost bogat tare, insa n-am fost nici tont.
Dupa un an de lupta m-au dovedit vrajmasii
Hei! Dar am secerat si eu pe multi din ei
Deci nu ma plang pe mine, insa imi plang urmasii
Nevasta, flacaul, cu scroafa cu purcei –
Boeri Dumneavoastra, ei mi-s toata averea
Si aidoma e pasul celorlalti soldati,
Flacaul, muerea, si scroafa si purceii,
Cand pacea veti tocmi-o, sa nu mi-i uitati.
Si mai ales ograda! Pamantul, doar o falce,
Da’ e pamant cu sange de strabuni muncit,
Sa stiti, daca dusmanul venetic o incalca
Pe veci tot neamul nostru va fi afurisit.
Nu dati un deget din pamantul tarii
Turc, bulgar, neamt ori ungur, oricin’ a indrazni
De a va cere aceasta, rostul adunarii
Voastre pentru pace merge pan’aici.
Blestem altfel cadea-va din bolta cea albastra
Daca la cea tocmeala va aratati sfiosi
Dar si mai groaznica e blestemarea noastra
D’aici, din mormantul sfintilor stramosi.”
Astfel grait-a umbra si-apoi iesi din sala
Fara ca sa cracneasca niciun intelept
Numai lacheul tantos in livrea de gala
Smerit spuse: Prost e, dar zice drept!
—
Din “Patericul manastirii Ciolanu”, de Ioasaf Popa, Ed. Valahia, 2000
Alexandru V. Dan 