Nemurirea: pare a fi apanajul sfinţilor, un ideal atat de mare şi îndepărtat, un lux sau ceva ireal sau ceva de care te-ai putea dispensa…

Dar “ne-murirea”: aspiratia, spaima noastra de a nu muri, de a ni se întrerupe ca din greşeală existenţa (numai o cauză străină de origine şi destinaţie o poate întrerupe, deci ceva nenatural), frica de a nu ne muri sufletul, care este altceva decat trupul, spaima de a nu fi adus la bun sfârşit o misiune importantă sau chiar pe noi înşine, la destinaţie. Păreri de rău pentru o viitoare posibilă înfrângere prin înşelare. Respingerea Eşecului, opoziţia faţă de agresiunea criminală îndreptată împotriva noastră. Apărarea, autopregătirea.

A-nu-muri. O necesitate.

***

semn: unul
neculoarea cea pururea

sunt visul în care prind îngerul fără aripi
cuburi de viaţă se reunesc
aspirandu-mă

ochi vindecaţi cu beton
vad tot ceea ce
nu a fost

e prea târziu
şi totuşi morţii se aud
în cochilia nodului

treziţi-vă şi vedeţi
cum semnele taie necontenit
din lama timpului

eutanasiază-ţi vocile din cap
fii gata pentru
psalmul pacii
***

Einstein: “Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el, şi nu în ceea ce e capabil să primească.”
E bine, e foarte bine. Să faci ceva important în viaţă, poate inegalabil sau poate chiar să rezonezi cu înţelepciunea.
Dar aşa? : „Valoarea unui om rezidă în ceea ce e capabil să primească, şi nu în ceea ce dă el.”
Dar nu să primească ceva plăcut, ci să ştie cum să primească insulte, atacuri, încercări. Fără să se tulbure….
Pentru că poţi fi capabil de orice realizare, dar dacă te superi dintr-un nimic, ce esti până la urmă?

***